Referendumul pentru familie se va desfășura începând de astăzi, 6 octombrie, până mâine, 7 octombrie. Acesta cheamă românii, din toate colțurile lumii, să se alăture unei schimbări. Ei trebuie să voteze afrimativ sau negativ pentru revizuirea definiției familie din Constituția României. Astfel încât definiția familie să fie ”căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie” și nu”căsătoria liber consimțită între soți”. Începuturile modificării au făcut Coaliția pentru Familie să se alăture imediat, iar asta de la sfârșitul anului 2015. Până acum, dorința modificării a reușit să strângă 3 milioane de semnături, iar ca sprijin vine din urmă și Biserica Ortodoxă, de cea Catolică, dar și de clasa politică. O dată cu această acțiune care a îmbrăcat țara în diferite stări, au apărut și multe altercații, iar pentru a ajunge la sfârșitul acestora, trebuie dat un vot. La vot se pot prezenta toți oamenii, în condițiile în care sunt majori.
UPDATE duminică, ora 20.30: După cum arată primele cifre ale prezenței la urne, se pare că referendumul nu întrunește cel mai important criteriu pentru a fi validat: prezența la vot. Românii nu s-au înghesuit să meargă la referendum, ceea ce poate fi tradus printr-un altfel de vot: acela de a blama această procedură electorală și, mai ales, procesul de schimbare a Constituției. Coaliția pentru Familie a adus acuze grave, după ce a constat prezența scăzută la vot și a pus că scrutinul a fost boicotat.
Excepție de la regulă fac cei care au probleme mentale, dar și cei care sunt condamnați la pierderea drepturilor electorale. Cetățenii pot vota în localitatea din care provin, la secțiile de votare unde sunt îndrumați. Sigur, dacă nu se află în localitatea în care sunt domicialiați, ai și ei drepturi, căci pot vota în altă localitate. De asemenea, și cei aflați în străinătate au un cuvânt de spus, fiind și pentru aceștia amplasate urne de votare.
Referendum pentru familie. Condiții necesare validării referendumului!
Așa că, să vedem care sunt condițiile pentru validarea unui referendum. Pe scurt, pentru momentul în care decideți să mergeți la vot, trebuie să știți că sunt necesare niște documente pe care să le aveți asupra dumneavoastră precum: cartea de identitate, cartea electronică de identitite, buletinul de identitate, pașaportul diplomatic ori cel electronic, pașaportul de serviciu ori cel în format electronic, carnetul de seviciu militar(în cazul celor care sunt înscriși la licee militare).
Condiția pentru ca votul să fie valid este participarea la referendumul pentru familie. Dar participarea de cel puțin 30% dintre cei înscriși pe liste. Validarea se va face dacă 25% dintre voturile existente sunt valabil exprimate. Așa că, succesul schimbării definiției pentru familie din Constituția României va fi atunci când în urne vor fi 4,72 de milioane de voturi afirmative.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet