Prezicătoarea Maria Ghiorghiu a scris un mesaj în care anunță previziuni sumbre despre un mare om de teatru și televiziune de la noi. Acesta va trece prin momente cumplite, mai ales în ceea ce privește sănătatea sa.
”În această noapte, în timp ce scriam la articolul anterior, deși eram cu ochii pe monitor, văd în stânga mea un om de mare valoare al TEATRULUI românesc.
Acest om de mare valoare al TEATRULUI românesc deja a trecut prin multe supărări și tragedii, și iată că, din nefericire, toate aceste supărări i-au slăbit sănătatea trupească, mai precis, sănătatea inimii.
Maria Ghiorghiu, previziuni sumbre
Deci, îl văd căzut pe partea stânga, se ține cu mâinile de partea inimii și are faţa transfigurată de durere și de faptul că nu mai putea respira. Mă privea în ochi și parcă voia să spună ceva, dar nu mai putea. Prieteni dragi, acest om are inițialele numelui și prenumelui așa: F. C.
Eu nu pot să-i dau numele întreg, pentru a nu fi acuzată că-i stric imaginea sa publică sau cariera sa în Teatru și la alte activități TV.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
Mă rog la Bunul Dumnezeu și la Măicuța Domnului că să-l întărească sufletește și trupește și să-i dăruiască multă sănătate și pe cât se poate multe bucurii. Eu îl respect tare mult și-l admir în tot ce face pentru noi publicul care-l iubim.”, a scris Maria Ghiorghiu.
Maria Ghiorghiu, previziuni sumbre pentru Florin Călinescu?
Din descrierea pe care a făcut-o prezicătoarea Maria Ghiorghiu, acest mare om al teatrului și televiziunii, cu inițialele ”F. C.”, este nimeni altul decât Florin Călinescu. Un personaj public, iubit de foarte mulți români, cu o carismă aparte și care nu ezită vreodată să spună ce are de spus. Florin Călinescu a fost jurat în ultimul sezon ”Românii au telent” și pare că a avut mare priză la public.