20 ianuarie 2020, „Lunea Albastră”, cea mai deprimantă zi din an. Sfaturi pentru a trece cu ușurință peste clipele dificile

Daniel Scripcaru   
în Stiri de ultima ora
20/01/2020, 11:31
20 ianuarie 2020, „Lunea Albastră”, cea mai deprimantă zi din an. Sfaturi pentru a trece cu ușurință peste clipele dificile
Cum să treci cu bine peste Lunea Albastră. Sursa foto: descopera.ro

Atenție! Cea mai deprimantă zi din an tocmi ce a început! ”Lunea albastră” este denumirea dată celei de-a treia zi de luni din ianuarie, considerată a fi cea mai tristă din tot anul.

Cum să treci cu bine peste Lunea Albastră

ȘTIRIMONDENE.FANATIK.RO vine cu sfaturi pentru cei pe care îi cam paște o depresie. Aceasta este o boală care se instalează fără să știi și tratament nu prea există. Așadar, este bine să știi ce ar trebui să faci pentru a nu cădea victimă acestei boli perfide, care se poate instala chiar astăzi!

Conceptul de ”Blue Moon” datează din anul 2005, atunci când compania de turism Sky Travel a anunțat, într-un comunicat, că a stabilit o formulă pentru calcularea celei mai deprimante zile din tot anul. Iar rezultatul a fost clar: ziua de 20 ianuarie.

De ce suntem triști în Lunea Albastră

În formulă intră variabile precum condițiile meteorologice, zilele trecute de la Crăciun, promisiunile făcute de Revelion și încălcate între timp, lipsa motivației, nevoia de a trece la acțiune dar și nivelul datoriilor.

Deși este considerată pseudoștiință de către cercetători, în ciuda formulei, „Lunea Albastră” a prins în mediul online. Publicația Daily Mail a venit cu o serie de sfaturi pentru a trece cu ușurință peste ziua de 20 ianuarie

Iată care sunt recomandările specialiștilor pentru trecerea cu bine de Lunea Albastră:

Plimbările

Mișcarea și exercițiile fizice au ca efect stimularea producției de endorfine, substanțe care îți oferă o stare de bine. Câteva minute de mers pe jos în fiecare dimineață și seară te vor ajuta să te simți mai bine, indiferent de perioada anului.

Timpul petrecut în natură

Petrece timp în aer liber, înconjurat de natură. Viața în mijlocul unui oraș aglomerat ar putea avea ca efect accentuarea simptomelor depresiei. De aceea ar trebui să mergi des în parcuri, în zonele din afara orașului sau în excursii în natură.
Astfel de activități te vor ajuta să-ți eliberezi mintea de gânduri negative, să te reconectezi cu natura și să te simți mai fericit.

Voluntariatul

Atunci când te confrunți cu stări depresive, este dificil să apreciezi ceea ce ai. Poți trece cu vederea lucrurile bune din viața ta, pentru care ar trebui să fii recunoscător. Tocmai de aceea, altruismul și acțiunile de voluntariat prin care să ajuți oameni aflați în dificultate te vor ajuta să vezi viața cu alți ochi și să fii mult mai recunoscător pentru ceea ce ai deja.

Alimentația sănătoasă

O stare depresivă poate fi accentuată nu doar de ceea ce se întâmplă în jurul tău, dar și de ceea ce se întâmplă în corpul tău. Iar alimentația sănătoasă este cea mai eficientă cale prin care te asiguri că organismul tău primește nutrienți esențiali, iar tu vei fi puternic atât fizic, cât și psihic.

Comunicarea

Este extrem de important să vorbești despre ceea ce simți dacă te confrunți cu stări depresive. Discută cu persoanele apropiate, cu cei din familie sau prieteni, dar și cu un psiholog dacă simți că ești copleșit de emoții negative.
Depresia nu trebuie sub nicio formă ignorată, ci este o afecțiune care necesită tratament.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Am înțeles