Şapte medici şi 23 asistenţi medicali şi personal auxiliar de la Spitalului Floreasca sunt izolaţi la domiciliu, după confirmarea infectării cu coronavirus la un pacient care nu prezenta context epidemiologic. Activitatea spitalului continuă să se desfăşoare.! Cadrele medicale au luat contact direct cu pacientul infectat de coronavirus care a murit.
18 medici de la Spitalul Floreasca, în carantină!
De altfel, Nelu Tătaru, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a confirmat și el acest fapt. „A început o anchetă epidemiologică care urmează să depisteze efectiv tot ce înseamnă cadru medical care a intrat în contact cu doi pacienți infectați cu coronavirus”.
Din păcate, nu este singurul caz de acest fel. Un număr de 16 cadre medicale de la Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi au intrat în izolare, după ce un pacient adus de la Suceava a fost confirmat cu coronavirus.
Pacientul pe care îl tratau de cornavirus a murit
Pacientul a fost adus săptămâna trecută de la Spitalul Judeţean Suceava la Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi, find internat la Institutul de Gastroenterologie.
El a fost confirmat în noaptea de luni spre marţi cu coronavirus, fiind transferat la spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Medicii şi asistentele din cadrul Institutului de Gastroenterologie au fost testaţi, dar până la primirea rezultatelor au intrat în izolare.
“Pacientul fusese transferat de la secţia de profil a Spitalului de Urgenţe Suceava. S-a decis testarea lui, iar rezultatul a fost pozitiv.
A fost transferat la Spitalul de Boli Infecţioase. În institut s-a făcut testarea colegului de salon, care a ieşit negativ.
Personalul medical este testat începând din această dimineaţă (marţi dimineaţă – n.r.) urmând sa intre în autoizolare. Este vorba de 16 medici şi asistenţi medicali”, a declarat medicul Diana Cimpoesu, coordonator UPU-SMURD Iaşi.