Anul acesta a fost, și mai este din păcate!, o mare nenorocire cu epidemia de gripă care a omorât nu mai puțin de 127 de persoane! Lipsa vaccinării, de fapt lipsa vaccinului antigripal, „ajutată” de tratamente după ureche și anumite afecțiuni cronice ale bolnavilor, au dus la un număr așa mare de decese. Cum poți să te ferești printr-o alimentație adecvată? FANATIK îți „spune” 12 de alimente care sunt dușmani declarați ai gripei.
12 alimente pe care să le consumi zilnic pentru a preveni gripa și răceala
Pentru a preveni gripa trebuie, în primul rând, să ai o imunitate perfectă. Cele 12 alimente de mai jos întăresc imunitatea și chiar te pot pune pe picioare dacă gripa „insistă” să stea pe capul tău. Este important, însă, să nu iei la preț de matineu o stare gripală insistentă și să mergi cât mai repede la medicul de familie. Până atunci iată, într-o ordine aleatorie, care sunt 12 dintre alimentele care te pot feri de gripă sau răceală și pe care trebuie să le incluzi în meniul tău zilnic.
-
Usturoiul
„Aromat” cu un miros care poate goni nu numai gripa, dar și pe cei din jurul tău, usturoiul este un ajutor de nădejde împotriva stării gripale datorită proprietăților sale antimicrobiene și imunostimulatoare. Antioxidanții din compoziția sa sunt aliați de nădejde contra dușmanilor sistemului tău imunitar.
-
Lămâia
Lămâia este de mare ajutor împotriva gripei sau răcelii mai ales dacă poți să o mănânci simplă, fără zahăr sau pusă în ceai. Poți, însă, să pui pe lămâie, dacă ți se pară atât de acră încât nu poți s-o mănânci ca tare, o linguriță de miere. Lămâile maceerate în miere sunt foarte bune și în tratarea unul ficat bolnav.
Alte fructe pe care le poți mânca pentru o sănătate cât mai puternică sunt mărul, foarte bogat în vitamina C și grapefruitul, plin de flavonoide (clasă de metaboliți secundari ai fructelor, de fapt plantelor în general, cu proprietăți antioxidante) care ajută puternic sistemul imunitar.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Banana este un „caz” special, ca să spunem așa. Pasată (piure) sau întreagă, banana este una dintre primele opțiuni în alimentația unui copil bolnav de gripă (însoțită cel mai adesea la vârste mici de diaree, vărsături sau greață) pentru că este ușor asimilabilă și nu „chinuie” ficatul.
-
Mierea de albine
Mierea de albine are un puternic efect antiinflamator, așa că va calma durerile din gât, dacă ați ajuns în acel stadiu. Este bună și contra tusei. Poți adăuga mierea de albine într-un ceai calmant de tei (de plante în general), dar, atenție, în niciun caz într-un ceai fierbinte pentru că își pierde proprietățile vindecătoare.
-
Piperul negru
Boabele de piper negru sunt bogate în piperină (alcaloid care stimulează metabolismul și ajută la asimilarea substanțelor nutritive), componentă cu efect în scăderea febrei și calmarea durerilor musculare. Un amestec de piper negru, ghimbir și oțet poate fi foarte eficient în prevenirea gripelor sau răcelilor.
-
Carnea de curcan
Proteinele sunt întotdeuna necesare pentru un organism sănătos și puternic, care să se poată opune gripei. Carnea de curcan este foarte bogată în proteine și conține foarte multe substanțe nutritive. Carnea de curcan oferă astfel corpului energia necesară în lupta contra gripei. Alte surse importante de proteine sunt peștele, legumele, ouăle și alunele.
-
Ciupercile
Ciupercile sporesc producția de citokine (molecule de natură proteică ce transmit informații între celulele sistemului imunitar), ajutând organismul să lupte cu infecțiile, stimulând sistemul imunitar. Cele mai eficiente în gripe și răceli sunt soiurile Shiitake, Maitake și Reishi.
-
Alimentele bogate în seleniu
Seleniul stimulează funcționarea sistemului imunitar și sporește producția de citokine (ca și ciupercile, vezi mai sus), care ajută la eradicarea virusului gripal. Alimentele cele mai bogate în seleniu sunt nucile, fructele de mare, tonul, codul, scoicile, stridiile sau homarul.
-
Ceaiul
Ceaiul, băuturile calde în general, îți ajută organismul să se împotrivească sau, dacă este prea târziu pentru asta, să scape de virușii care te-au „cotropit”. Bea zilnic cât mai multe ceaiuri din cele mai diferite plante, de la tei, flori de soc sau mentă la echinacea, eucalipt sau cimbru (foarte eficace în debutul gripei).
-
Sucul de legume / fructe
Sucul de legume reglează nivelul de sodiu și asigură un nivel ridicat de antioxidanți pentru întărirea sistemului imunitar. În plus, îți menține un nivel ridicat de hidratare. Iar „necesarul” poftei de dulce ți-l poți asigura cu un suc natural de fructe, vezi mai sus ce proprietăți benefice au acestea în lupta contra gripei.
-
Iaurtul
Banalul iaurt conține o bacterie numită Lactobacillus reuteri, care oprește înmulțirea virusurilor caracteristice gripelor și răcelilor. Ai grijă, însă, că nu toate iaurturile conțin acest ingredient important, așa că ar fi foarte indicat să verifici de fiecare dată eticheta iaurtului pe care îl cumperi.
-
Vinul roșu
Este clar că oricine ar prefera un vin roșu în locul medicamentelor. Resveratrolul (antioxidant din coaja şi seminţele strugurilor negri, fructelor de pădure, prunelor, merelor, alunelor) și polifenolii (unii dintre cei mai puternici antioxidanți, care împiedică formarea radicalilor liberi, cu efecte puternice împotriva îmbătrânirii pielii) din vinul roșu acționează la fel ca și bacteriile benefice din iaurt. Stopează înmulțirea virusurilor și atenuează simptomele specifice gripei sau răcelii.
-
Băuturile proteice
Dacă simți că-ți dispare apetitul, semn clar de gripă, o băutură proteică îți va da atât cantitatea necesară de substanțe nutritive, vitamine esențiale, cât și energia de care ai nevoie ca să lupți contra gripei. Bautura proteică trebuie să conțină cel puțin 6 grame de proteine și să aibe un conținut cât mai mic de zahăr.
- „Atunci când ne paște a gripă este bine să dormim cât mai mult și să bem multe lichide: tinctură de propolis, uleiuri esențiale de oregano, eucalipt, lămâie, cimbru sau cimbrișor, tinctură de echinacee, extractele de brusture ne pot fi aliați în lupta cu microbii și asta pentru că au puternice efecte antivirale” – Cristina Bogdan, medic naturopat