Zina Dumitrescu a fost externată, însă nu a ieșit din spital cu un moral mai bun, dimpotrivă. În vârstă de 82 de ani, Mama Zina, după cum o știe toată lumea, se confruntă cu probleme de sănătate specifice vârstei, iar patronul azilului în care doamna modei românești se află internată, nu a dat deloc vești bune.
În urmă cu trei zile, creatoarea de modă a avut nevoie de îngrijiri medicale, la Spitalul Elias. După investigații de specialitate, a fost externată și a revenit la stabilimentul care îi este casă de peste 7 ani.
Zina Dumitrescu a fost externată
Despre starea sa a vorbit patronul azilul din Ghermănești, Ioan Casian, pentru click.ro. ”Nu își mai dorește să lupte pentru viața ei, nu mai vrea să depună nici un efort pentru a trăi. Nu se simte deloc bine, nu mai este în parametrii ei normali. Am fost zilele trecute cu ea și și-a făcut analizele și toate au ieșit destul de bune, nu a stat internată, dar anii își spun cuvântul.

Vârsta vorbește de la sine, nu mai are deloc putere. Nu mai este ea! Nu mai are nici poftă de mâncare, se degradează pe zi ce trece, nu știu ce o să se întâmple cu ea, unde o să ajungem”, a declarat cel care se îngrijește în fiecare zi de legenda modei românești. De altfel, efortul despre care apropiatul acesteia vorbește, efort pe care acum creatoarea nu mai vrea să-l facă pentru a-și reveni pe cât posibil, se observă pe trupul său, Zina Dumitrescu slăbind în jur de 10 kilograme în ultima perioadă.

„În ultima perioadă, a slăbit destul de mult, în jur de 10 kilograme. La ora actuală, dânsa mănâncă cam jumătate sau sunt zile în care mănâncă şi mai puţin decât o jumătate din meniul nostru, zilnic! Pofta de mâncare a dânsei, precum şi dorinţa ei de a mânca nu mai este la fel de mare cum era acum două-trei luni. În continuare, noi suntem alături de dânsa şi vrem să facem să fie bine, dar nu vrea. E o perioadă mai grea pentru dânsa şi refuză”, a povestit Ioan Casian.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Ia-ți prima de meci de la MaxBet! Bonus de bun venit 3 în 1: 1000 lei sport + 444 rotiri gratuite + 50 lei la loterii