În 2019 românii vor avea două zile libere în plus față de anul 2018. Din păcate, multe dintre liberele din 2019 vor pica sâmbăta și duminica, atunci când oricum cei care lucrează la stat erau liberi. Calendarul cu zilele libere din 2019 mai poate suferi modificări dacă Guvernul va decide ca bugetarii să aibă parte de obișnuitele minivacanțe.
Potrivit Codului Muncii, în 2019, românii vor avea parte de 15 zile libere, sărbători legale în care nu se lucrează. 38 de parlamentari au înregistrat în Senat o propunere legislativă prin care vor să completeze Codului Muncii. Astfel până la data de 15 ianuarie, în fiecare an, Guvernul să stabilească toate minivacanţele de care vor beneficia lucrătorii la stat în decursul anului respectiv.
Cum arată calendarul zilelor libere în 2019! Bugetarii ar putea avea parte și de două minivacanțe
Chiar dacă în 2019 liberele sunt cu două mai multe ca în anul precedent acestea cad în zile în care oricum nu se lucra. Așa este cazul cu câteva dintre ele, cum ar fi ziua de 30 noiembrie, Sfântul Apostol Andrei şi Ziua Naţională a României, pe 1 decembrie, care pică duminica. Asta înseamnă că românii care au program de lucru obișnuit, adică de luni până vineri, nu se vor putea bucura de aceste zile care sunt libere legale.
Este posibil ca bugetarii să aibă totuși cel puțin o vacanță prelungită la finalul lunii aprilie și începutul lunii mai. De asemenea și la finalul lunii ianuarie este posibilă o minivancanță. Alte două perioade cu libere suplimentate de Guvern ar putea fi o minivacanță de 4 zile ( 16-18 august) și alta de 5 zile pe final de an 2019 ( 25- 29 decembrie).
Aceasta este lista completă a zilelor libere din 2019:
1 ianuarie (marți) Anul Nou
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Antonia îți aduce 777 rotiri gratuite la Betano! Garantat, fără depunere
2 ianuarie (miercuri)
24 ianuarie (joi) Ziua Unirii Principatelor României – Posibilă minivacanță 4 zile în cazul în care ziua de vineri 25 ianuarie va fi declarată de Guvern ca liberă
26 aprilie (vineri) Vinerea Mare
28 aprilie (duminică) Paște ortodox
29 aprilie (luni) Paște orthodox
1 mai (miercuri) Ziua Muncii
1 iunie (sâmbătă) Ziua Copilului
16 iunie (duminică) Rusalii
17 iunie (luni) A doua zi de Rusalii
15 august (joi) Adormirea Maicii Domnului – Posibilă minivacanță de 4 zile ( 16-18 august) în cazul în care guvernul aprobă liberă ziua de vineri 16 august
30 noiembrie (sâmbătă) Sfântul Andrei
1 decembrie (duminică) Ziua Marii Uniri
25 decembrie ( miercuri), 26 decembrie ( joi) — Crăciunul. Posibilă minivacanță de 5 zile ( 25- 29 decembrie), dacă guvernul aprobă ca liberă ziua de vineri 27 decembrie.