Parlamentul Britanic se va reuni astăzi, la ora 12:30, într-o sesiune extraordinară pentru a dezbate și a supune la vot acordul negociat de premierul britanic, Boris Johnson, cu Uniunea Europeană. Johnson a încercat din răsputeri să adune tot mai multe voturi de susținere pentru accord, dar analiștii arată că că votul va fi la limită.
UPDATE, ora 17:30 După discuții care au durat mai multe ore, parlamentarii opoziției au blocat acordul obținut de Boris Johnson. Astfel, aceștia au ales cu 322 de voturi pentru și 306 voturi împotriva să ceară din partea UE un nou termen al negocierilor, până când Marea Britanie pregătește o legislație post-Brexit, arată BBC.
Parlamentul britanic va vota acordul pentru Brexit, negociat de Boris Johnson
Boris Johnson cheamă la nu vot comun: „Vreau ca toți colegii din diferitele tabere ale Camerei să se gândească la o lume în care am rezolvat problema (Brexitului, n.r.) și am dus-o la final, pentru că sunt de părere că națiunea va respira ușurată”, a spus premierul Marii Britanii. Și statele din UE sunt optimiste. „Cred că acordul e unul bun. Bun și pentru Marea Britanie, și pentru Irlanda și Europa, și sper că parlamentarii îl vor susține”, a spus premierul irlandez, Leo Varadkar.
Cu toate acestea, președintele Franței, Emmanuel Macron, arată că răbdarea din partea europenilor s-ar fi epuizat: „Termenul-limită de pe 31 octombrie trebuie respectat. Nu mă ocup de ficțiuni politice, nu o să trag concluzii dacă parlamentul britanic votează una sau alta, dar nu cred că trebuie acordată o nouă amânare.”
Ce a negociat Boris Johnson cu Uniunea Europeană
Înțelegerea făcută de Boris Johnson cu UE privind Brexit-ul se aseamănă în mare măsură cu cea reușită de Theresa May. Astfel, se protejează integritatea pieţei unice și prevede ca Irlanda de Nord să rămână aliniată anumitor norme europene, dar în spațiul vamal britanic, pentru a fi evitată reapariţia unei frontiere între Irlanda şi Irlanda de Nord. „Toate astea îl costa pe Boris Johnson susţinerea din partea aliaţilor nord-irlandezi, dar şi a altor partide britanice: laburiştii, liberal-democratii, nationalistiii scoţieni, care nu vor vota acordul”, susține analistul CNN Nick Robertson.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Dacă legislativul de la Londra aprobă documentul, va urma o perioadă de tranziţie post-Brexit până la finele anului viitor, dar care poate fi prelungită de comun acord. În cazul în care acordul e respins de Parlament, Boris Johnson va fi obligat să ceară Bruxelles-ului o nouă amânare a Brexitului, până la 31 ianuarie 2020, lucru cu care șefii Comisiei Europene nu sunt în niciun caz de acord.