Meteorologii au oferit date importante despre cum va fi vremea de Crăciun și Revelion, două dintre cele mai așteptate momente din an, care se apropie cu pași repezi. Temperaturile vor fi în continuare reci, însă din cauza schimbărilor climatice și ale meselor de aer cald, anticiclonii, s-ar putea să nu avem parte neapărat de zăpadă.
Vremea de Crăciun 2019: Sărbători de iarnă fără zăpadă, cel mai probabil
„Luna de început a iernii, decembrie, se caracterizează printr-o gamă variată de fenomene meteorologice: ninsoare care asociată cu intensificări ale vântului determină producerea viscolului, fenomen care apare cel mai des în Câmpia Munteniei, în Dobrogea şi în estul Moldovei”, spun cei de la ANM, potrivit antena3.ro.
„Va fi ceaţă persistentă, mai ales în zonele de câmpie şi în depresiuni si mai rar, lapoviţă şi ploaie. O influenţă deosebită asupra ţării noastre încep să aibă din această lună dorsala anticiclonului est-european, care se extinde deasupra sud-estului Europei şi, într-o oarecare măsură, ciclonii mediteraneeni”, adaugă meteorologii.
Revelion cu valori termice pozitive
„Temperatura aerului marchează o scădere, în medie, cu 4 – 6 grade Celsius faţă de ultima lună de toamnă”, completează specialiștii conform aceleiași surse.
Conform AccuWeather, în zilele de Ajun și de Crăciun temperaturile vor fi normale pentru această perioadă, iar în unele zodii ar putea să fie chiar mai cald față de normalul lunii decembrie.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Antonia îți aduce 777 rotiri gratuite la Betano! Garantat, fără depunere
Astfel că, pentru zilele de 24 și 25 decembrie, în sudul României se anunță valori cuprinse între 6 și 11 grade Celsius, iar cerul va fi în general senin. Ceva mai frig va fi în județele de munte și în Transilvania și nordul Moldovei, cu maxime de doar 6-7 grade în timpul zilei.
Temperaturile vor fi pe un trend descendent pe măsură ce ne vom apropia de finalul lunii. În noaptea de Revelion valorile termice vor coborî la 3-4 grade, ca medie, în toată țara. Și pe 31 decembrie și 1 ianuarie, cele mai mari temperaturi se vor înregistra în sudul și sud-vestul teritoriului, unde vor fi 4-6 grade Celsius.
De altfel, până pe 12 ianuarie vom avea temperaturi pozitive pe timpul zilei. Așa cum s-a întâmplat în fiecare an, crivățul ar putea să lovească în a doua jumătate a lunii ianuarie 2020, atunci când valorile vor coborî chiar și ziua sub zero grade.