Partidul Național Liberal i-a pregătit o surpriză Vioricăi Dăncilă, la un an de când a devenit premierul României. Liberalii au postat miercuri, pe pagina oficială de Facebook, un filmuleț în care au adunat toate gafele înregistrate în primul an al guvernării Dăncilă. Prezentat ca „adevăratul bilanț al guvernării Dragnea- Dăncilă-Tăriceanu”, videoclipul a făcut deliciul internauților, care s-au amuzat copios pe seama greșelilor gramaticale, geografice, sau de nume pe care prim-ministrul le-a înregistrat de-a lungul mandatului său. Totodată, PNL trage un semnal de alarmă, sugerându-i Vioricăi Dăncilă să renunțe la postul de premier, întrucât în opinia acestora, atât nivelul de trai, cât și imaginea României pe plan extern au fost grav afectate.
„Premierul Gafelor» sau Premierul Dezastru – așa ar trebui să intre Viorica Vasilica Dăncilă în cărțile de istorie. Viorica Dăncilă a făcut gafe într-un an de zile cât alții în 100 de ani. Un asemenea premier este o rușine pentru România și trebuie să plece urgent din funcție pentru că în fiecare zi petrecută la Palatul Victoria distruge șansele românilor la o viața decentă și imaginea României peste tot în lumea civilizată.”, se arată în postarea publicată de liberali pe pagina oficială de Facebook.
Un an cu Dăncilă. PNL a strâns toate gafele într-un filmuleț
Pe 29 ianuarie 2018, Guvernul Dăncilă și-a intrat în drepturi, primind votul de investitură în Parlament, iar miniștrii au depus jurământul la Cotroceni. Acesta este al treilea guvern al alianței PSD-ALDE, în doi ani de când au preluat puterea politică, ieșind victorioși în alegerile parlamentare.
De-a lungul mandatului, cabinetul Dăncilă a avut parte de un val de critici pe fondul măsurilor adoptate, în special în ceea ce privește Justiția, dar și a numeroaselor gafe comise de premierul României. „Clipul de mai jos este adevăratul bilanț al guvernării Dragnea-Dăncilă-Tăriceanu, o guvernare de râsul lumii, care nu trebuie să se mai repete niciodată”
https://www.facebook.com/pnl.ro/videos/2211550072417760/
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet