Premierul demis al României Viorica Dăncilă a comis o altă gafă! Prezentă la evenimentele dedicate Zilei Armate Române, la Satu Mare, șefa Executivului pusă pe liber după ce moțiunea de cenzură a liberalilor a trecut, a fost nevoită să intoneze imnul, alături de cei prezenți. N-a ieșit deloc bine și Dăncilă s-a încurcat chiar de la primele versuri. Se vede lucrul acesta chiar în videoclipul postat pe pagina de Facebook a Partidului Social Democrat.
Viorica Dăncilă, o altă gafă!
Mai exact, Dăncilă a încurcat versul „Acum ori niciodată, croieşte-ţi altă soarte”, cu primul vers din strofa următoare „Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume”. Premierul s-a corectat repede, mai ales că în jurul său versurile imnului erau intonate de majoritatea celor prezenți. Momentul poate fi văzut la minutul 4:53 al clipului pe care vi-l prezentăm mai jos. De-a lungul timpului, Viorica Dăncilă s-a remarcat prin gafe, bâlbe și greșeli gramaticale.
A intrat în istorie după ce în cadrul unei sedinte de guvern, a spus 20-20 in loc de 2020: „Tot astăzi adoptăm în perspectiva Euro douăzeci-douazeci şi hotărârea Guvernului”. Opoziția a contrat-o imediat și a transmis că „după mintea premierului, noi, cei care avem rate până prin 2042 le terminam la 20.42. La 9 seara suntem liberi ca pasărea cerului”. Din păcate, Dăncilă nu s-a oprit aici.
https://www.facebook.com/psdbiroupresa/videos/924702774571130/
Viorica dăncilă, abonată la gafe
A spus de şase ori „imunoglobină” în loc de „imunoglobulină”, in timpul unei sedinte a Executivului, deși avea clar scris pe foi cuvântul corect. Întrebată de presă dacă îi este frică de o plângere penală, prim-ministrul a răspuns că „Orice om îi este teamă de o plângere penală”. A vrut să plece de la întâlnirea cu premierul croat Andrej Plenković, pe care Dancila l-a invitat in Palatul Victoria inaintea intonarii imnurilor celor doua tari. Culmea, chiar acesta i-a facut un semn discret sa astepte.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Una dintre cele mai mari gafe făcute în calitate de premier a fost atunci când Dăncilă a spus că Pakistanul și Iranul sunt în UE. „Bineînţeles că nu încercăm să intervenim în problemele interne ale unui stat membru cum este Iranul sau Pakistanul, dar cred că este nevoie de discuţii cu cei care sunt factori de decizie ca drepturile femeii să devină o realitate”, a transmis Dăncilă spre amuzamentul celor prezenți.