Ministrul Muncii Violeta Alexandru a emis un ordin de interdicție pentru persoanele vârstnice prin care acestea nu mai au voie în instituțiile publice ale ministerului în perioada stării de urgență.
Violeta Alexandru, interdicție pentru vârstnici
”Pe toată perioada stării de urgenţă, în Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi în toate instituţiile aflate în subordinea/sub autoritatea/coordonarea ministerului accesul persoanelor cu vârsta peste 65 de ani este interzis”, se arată în ordinul emis de ministru, conform Libertatea.
Prin decizia luată de Violeta Alexandru, vârstnicii au primit interdicție de intrare în următoarele instituții: Inspectorate Teritoriale de Muncă, Direcţii Judeţene de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Case Judeţene de Pensii, Agenţii Judeţene pentru Plăți și Inspecție Socială, Comisii Judeţene în domeniul Egalităţii de Șanse între Femei și Bărbați, Agenții Judeţene pentru Ocuparea Forței de Muncă.
La intrarea în aceste instituţii, personalul de la pază va cere cărţile de identitate şi nu vor permite accesul persoanelor care au împlinit 65 de ani. Ordinul emis de Violeta Alexandru mai prevede că, pe toată perioada de urgenţă, instituţiile Ministerului Muncii îşi vor desfăşura activitatea de relaţii cu publicul doar prin e-mail şi telefon.
Vârstnicii nu mai au voie să iasă din case decât între orele 11:00 și 13:00
În ceea ce priveşte Căminele pentru persoane vârstnice, direcţiile de asistenţă socială din teritoriu sunt cele care decid dacă mai fac sau nu internări în această perioadă.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Antonia îți aduce 777 rotiri gratuite la Betano! Garantat, fără depunere
În Bucureşti există azile de bătrâni în care au fost amenajate camere speciale, unde cei veniţi să se interneze sunt izolaţi pentru 14 zile înainte de a fi introduşi în colectivitate. În Căminele pentru persoane vârstnice din toată ţara au fost sistate ieşirile celor internaţi, dar şi vizitele.
Ministrul de Interne Marcel Vela a anunţat marţi că a emis Ordonanţa militară 3 prin care se interzice circulaţia tuturor persoanelor în afara locuinţei, cu excepţia celor care merg la serviciu, la cumpărături de primă necesitate sau pentru animalele de companie.
În această Ordonanță se arată că vârstnicii vor avea parte de restricții speciale, întrucât aceștia sunt cei mai afectați de noul coronavirus. Circulația persoanelor peste 65 de ani este permisă și în afara intervalului 11:00-13:00 dacă acest lucru se face în interes profesional sau pentru realizarea activităților agricole.
Organizațiile care apără drepturile pensionarilor s-au revoltat după ce Ordonanța militară 3 le interzice acestora să mai părăsească locuințele pentru mai mult de două ore pe zi și cer schimbarea restricțiilor de circulație, considerând că că acestea sunt discriminatorii.