Un oficial de la Fondul Monetar Internațional a avertizat că s-ar putea să vină o nouă criză economică, transmite Reuters. Prim adjunctul directorului general al FMI a avertizat azi, marți, 11 decembrie, că guvernele și băncile centrale s-ar putea să nu fie deloc pregătite pentru ce va urma să vină pe piața economică.
„Ca mulţi dintre voi, văd adunându-se nori de furtună, şi mă tem că munca de prevenire a crizei este incompletă. Băncile centrale ar trebui probabil să încheie perioada de explorare a măsurilor neconvenţionale de politică monetară. Cu toate că eficienţa lor este incertă, trebuie să fim îngrijoraţi de influenţa politicii monetare”, a afirmat sursa citată.
Ne paște o nouă criză economică?
David Lipton, prim adjunctul directorului general al FMI a anunțar marți în cadrul unei conferințe bancare organizate la Londra de Bloomerg că s-ar putea să vină o criză economică. De asemene, acesta a mai specificat și faptul că nu există mult spațiu pentru manevre pentru guverne, pentru că, din păcate, acestea sunt deja afectate de datorii.
„Nu trebuie să ne aşteptăm ca guvernele să aibă un spaţiu amplu pentru a răspunde unei recesiuni de felul celei cu care ne-am confruntat în urmă cu zece ani. Aceasta ar fi o rană auto-impusă. Deci este vital ca acest armistiţiu (anunţat recent între Washington şi Beijing) să ducă la un acord durabil care să evite intensificarea sau extinderea tensiunilor. Dacă nu se va întâmpla asta şi se ajunge la un impas, ar putea exista „o fragmentare” nocivă a economiei mondiale care ar putea provoca o scădere a activităţii economice”, a mai spus acesta.
Cristina Lagarde, director general FMI, despre criza economică: „Va afecta…”
„Va avea un impact negativ asupra economiei mondiale … şi va afecta acele ţări numite „martori inocenţi”, care nu sunt ţinta războiului comercial dar se întâmplă să facă parte din lanţurile de aprovizionare sau furnizează materii prime. Recomandăm cu tărie reducerea tensiunilor şi cooperarea astfel încât sistemul comercial global să fie mai solid, corect şi să stimuleze avansul economiei”, a afirmat șeful Fondului Monetar Internațional.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet