Victor Slav prezintă o nouă emisiune la Kanal D. Fostul soț al Biancăi Drăgușanu are o coprezentatoare celebră

Bogdan Solomon    Catalin Nae   
în Stiri mondene
08/08/2019, 15:28
Victor Slav prezintă o nouă emisiune la Kanal D. Fostul soț al Biancăi Drăgușanu are o coprezentatoare celebră
Victor Slav va prezenta noua emisiune de la Kanal D, alături de o fostă finalistă Bravo, Ai Stil. Sursa foto: kanald.ro

Îmi Place Dansul, show-ul cu care Kanal D și-a propus să dea lovitura în această toamnă va avea un prezentator surpriză. Este vorba despre nimeni-altul decât Victor Slav, care până de curând a realizat emisiunea Vulturii De Noapte, alături de fostul fotbalist Giani Kiriță și Cătălin Cazacu, devenit celebru grație participării la Exatlon. În ceea ce privește coprezentatoarea competiției în care amatorii de dans își vor dovedi talentul și abilitățile, în încercarea de a pleca acasă cu marele premiu, în valoare de 100.000 de euro, reprezentanții postului din trustul Dogan au ales o fostă finalistă a primului sezon Bravo, Ai Stil.

Cine va prezenta noua emisiune de la Kanal D, alături de Victor Slav

Cristina Mihaela Dorobanțu este cea care va face echipă cu Victor Slav pentru versiunea românească a emisiunii The Dance Floor, cea mai nouă producție pregătită de Kanal D pentru grila de toamnă. Totodată, juriul este compus din nume sonore ale dansului și showbiz-ului autohton, precum Beatrice Rancea, Emil Rengle, Cocuța si CRBL.

Sunt nerăbdătoare să înceapă competiția Îmi place dânsul. E un vis împlinit să fac parte din acest show grandios. Voi fi în permanență alături de concurenți, știu ce înseamnă emoțiile uriașe, să fii concurent și să ai atâta presiune pe umeri. Nu va fi o luptă ușoară pentru ei, dar va fi probabil cea mai frumoasă experiență a vieții lor. Îi invit pe telespectatori să să fie alături de concurenți în călătoria lor spre a-și împlini visul”, a dezvăluit Cristina Maria Dorobanțu. Frumoasa vedetă nu este deloc străină de lumea televiziunii, mai ales că odată cu finalul primului sezon Bravo, Ai stil, aceasta a realizat o rubrică de fashion în cadrul emisiunii prezentate de Teo Trandafir.

Emil Rengle a lăsat Pro TV pentru Kanal D. Sursa foto: click.ro
Emil Rengle a lăsat Pro TV pentru Kanal D. Sursa foto: click.ro

Emil Rengle se alătură juriului emisiunii Îmi Place Dansul de la Kanal D

Noua competiție de dans pregătită de Kanal D pentru grila acestei toamne se anunță una incendiară, mai ales dacă ne raportăm la cei care îi vor juriza pe tinerii dornici de a-și vedea visul cu ochii și a câștiga marele premiu. Emil Rengle, fostul câștigător al show-ului Românii au Talent este nerăbdător să-i descopere pe concurenți. Emisiunea se află încă în faza de casting, așa că toată lumea este invitată să se înscrie.

Sunt nerăbdător să descopăr dansatori excepţionali, să mă las inspirat şi purtat de poveştile lor. Caut oameni talentaţi, dansatori cu vise, personalitate şi curaj. Audiţiile sunt încă în desfăşurare, aşa că, dacă îţi doreşti să ai o şansă în care să arăţi lumii cine eşti şi cât iubeşti dansul, acum este momentul tău”, le transmite Emil Rengle celor care vor să participe la concurs.

 

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×