Președintele Pro România, Victor Ponta, solicită Guvernului PNL organizarea de alegeri parlamentare anticipate odată cu alegerile locale sau la o săptămână diferență.
Victor Ponta cere alegeri anticipate odată cu alegerile locale
”Am spus că susținem și cred că e un lucru bun să avem alegeri parlamentare anticipate, odată cu cele locale sau la o săptămână diferență, pentru că astfel se pot face și procedurile parlamentare. Cei de la USR care vă spun că avem alegeri anticipate în ianuarie sau februarie ori nu știu despre ce vorbesc, ori vă păcălesc, nu se pot face pentru că ai niște proceduri constituționale, dar se pot face odată cu cele locale sau la o săptămână diferență”, a afirmat liderul Pro România, Victor Ponta.
Liderul Pro România este de părere că ar trebui să avem alegeri anticipate astfel încât din luna mai să știm exact cine are majoritate în următorii patru ani, pentru a nu sta tot anul 2020 într-o criză politică.
Pro România nu va vota Guvernul Orban
Momentan, Victor Ponta a declarat că nu va vota un Guvern monocolor PNL și spune că nu vede cum va supraviețui un Guvern PNL, atâta timp cât partidul respectiv are doar 100 de parlamentari, dintr-un total de 465.
„Reprezint niște alegători și un electorat de centru-stânga, care nu are legătură și nu își dorește un guvern PNL. Nu-l văd, în acest moment, un proiect de succes”, a adăugat Victor Ponta.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Liderul Pro România a avut o întrevedere și cu președintele Klaus Iohannis. „Nu puteam să îi spun absolut altceva decât ceea ce am spus și public până acum și anume că am făcut un lucru bun că am dat jos Guvernul Dăncilă, pentru că Guvernul Dăncilă era un guvern incompetent și corupt.
Mai departe îmi doresc și mi-aș dori să vedem un guvern cinstit și competent care vine. Dacă va fi cazul, o să mă bucur. Dar un guvern doar al unui singur partid, care are mai puțin de 100 de parlamentari în Parlament, eu nu văd cum poate să guverneze.
Poate nu mă pricep la politică, poate nu știu să guvernez, dar să guvernezi cu 100 de parlamentari din 465 nu îmi dau seama cum poți să îți treci bugetul, cum poți să treci niște legi importante pe care le-ai promis și pe care oamenii le așteaptă”, a declarat liderul Pro România.