Fostul premier al României Victor Ponta a făcut un anunț care ar putea da peste cap întreg tabloul alegerilor prezidențiale! Astfel, la puține momente după discuția pe care a avut-o cu Ludovic Orban în jurul noului Executiv, liderul Pro România a trimis câteva săgeți și înspre „colegii” de la ALDE. Victor Ponta spune că după ce s-au aliat cu liberalii nu se mai știe dacă cei din partidul lui Tăriceanu îl vor mai vota pe Mircea Diaconu.
Victor Ponta, anunțul care dă peste cap alegerile prezidențiale!
„Avem o singură alianță, Pro Romania și ALDE. Îl susținem pe Mircea Diaconu. Nu știu dacă și ALDE acum, ei fiind aliați cu PNL care îl au (n.r. – candidat la prezidențiale) pe Klaus Iohannis”, a precizat Ponta care a subliniat că nu știe dacă ALDE îl mai poate susține pe Diaconu. „Dacă pot, foarte bine”, a concluzionat Victor Ponta după întrveedera cu Orban.
Vă readucem aminte că fostul șef al Senatului, Călin Popescu Tăriceanu a ales să renunțe la candidatura pentru alegerile prezidențiale, după ce nu a reușit să obțină sprijinul PSD pentru cursa înspre Palatul Cotroceni. Astfel, liderul ALDE și-a anunșat retragerea la finalul lunii august și a bătut palma pentru o alianță cu partidul Pro România, condus de fostul premier Victor Ponta. Totodată, cele două partide au decis alierea în spatele independentului Mircea Diaconu.
Rupe Tăriceanu a doua înțelegere?
Călin Popescu Tăriceanu a fost în cărți pentru o candidatură la prezidențiale multe luni de zile și după condamnarea lui Liviu Dragnea se părea chiar că devine numărul 1 în alianța cu social democrații. Cu toate acestea, rezultatul extrem de modest obținut de ALDE la europarlamentarele din 26 mai l-a sărit din schemă pe fostul președinte al Senatului. Mai mult, faptul că nu a primit sprijinul PSD pentru o candidatură l-a înfuriat pe Tăriceanu a rupt și alianța și a lăsat-o pe Dăncilă fără majoritate
În ultimele sondaje s-a observat cum bătaia pe procente dintre Dăncilă și Diaconu i-a crescut șansele lui Dan Barna de a ajunge în turul 2 alături de Klaus Iohannis. Actualul președinte în funcție stă încă foarte bine în sondaje și nu pare să aibă emoții pentru turul secund.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet