Șoferii care au mașinile înregistrate în Capitală ar putea plăti o taxă de poluarea. Propunerea vine de la Asociația Producătorilor și Importatorilor de autoturisme, care, în primă fază, avea o campanie de conștientizare a oamenilor asupra nivelului de poluare.
Iar, prin această taxă, specialiștii APIA vor ca mașinile să se distingă în funcție de poluare. „Măsurile propuse de Comitetul de Mediu al APIA au în vedere o analiză a ceea ce se întâmplă prin Europa, multe alte oraşe adoptând măsuri similare cu cele propuse de noi.
Se anunță o nouă taxă pentru mașinile din Capitală
Am pornit de la faptul că Bucureştiul este unul dintre oraşele cele mai poluate din România, vedeţi şi procedura de infrigement adresată României pe acest subiect şi este unul dintre cele mai aglomerate oraşe din lume din punct de vedere al traficului”, spune secretarul general APIA, Marius Tudor.
De asemenea, APIA popune și introducerea unei taxe de congestie pentru vehiculele care nu sunt înregistrate în București, însă care tranzitează Capitala. Taxa medie pe zi ar fi de 3 euro, iar sumele colectate ar urma să ajungă în Fondul pentru Aer Curat.
„Este doar o idee. Ea trebuie dezbătută şi trebuie văzut dacă este susţinută sau nu de către cei care decid şi de către populaţie. Până la urmă poate fi o taxare foarte mică, dar care să facă diferenţa între nivelul de poluare al maşinilor”, spune APIA.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Ponturi pariuri Poli Iași – FCSB (23.12.2024). Cine încheie 2024 bine?
Avocații nu sprijină această taxă
Cu toate acestea, avocații spun că o astfel de taxă în oraș ar fi ilegală. „Cred că taxa respectivă intră în contradicţie inclusiv cu dreptul naţional, dar şi european şi ne referim aici la libera circulaţie a persoanelor. Aplicând o asemenea taxă ar fi cumva incidente dispoziţiile din tratatul UE, dar şi din legislaţia naţională sau chiar din Constituţie. Oricum avem acest precedent cu privire la taxa de intrare în Mamaia, ce a fost declarată ca nefiind legală”, spune avocatul Adrian Cuculis.