Despre taxa de poluare din 2019 a vorbit Grațiela Gavrilescu, ministrul Mediului în România. Aceasta a detaliat despre viitoarea taxă pentru proprietarii de automobile înmatriculate în România. Șoferii vor plăti această taxă chiar dacă automobilul nu este mai vechi de zece ani.
Toate mașinile care poluează se înscriu în această „cursă”. Se așteapă ca de la 1 ianuarie să intre în viguare ușor-ușor, anunță ministrul Mediului, Gabriela Gavrilescu. Aceasta este mai de grabă o contribuție pe care cetățenii României trebuie să o plătească în baza principiului: „Poluarea se plătește”.
Taxa de poluare în 2019. Poluarea se plătește!
„Aşa cum am spus de nenumărate ori, nu este vorba de o taxă de poluare, sau timbru de mediu sau o altă denumire care să includă cuvântul taxă. În schimb, am susţinut şi susţin în continuare că poluatorul plăteşte şi nu numai în cazul emisiilor de CO2, şi în cazul deşeurilor şi în celellate cazuri, cel care poluează trebuie să plătească.
În interiorul grupului de lucru din care fac parte specialişti ai Ministerului Mediului, Administraţiei Fondului de Mediu, ai RAR-ului, Ministerului Transporturilor, Finanţelor (…) au încercat să găsească o formă finală consultând cei doi producători de autovehicule din România şi cei care în decursul anilor au reuşit să ne îndrume fiind specialişti în domeniu şi care la ora actuală au diverse firme de consultanţă, astfel încât să nu găsim o formă a unei eventuale contribuţii pe care cetăţeanul ar trebui să o plătească atunci când emisiile de CO 2 ar trebui depăşite, când cilindreea folosită la autovehicul are o anumită capacitate care poate s producă emisii şi norma de poluare. Forma finală se apropie.
De dorim ca pentru a putea să fie implementată această contribuţie nu va însemna o singură componentă, cu mai multe componente, să aibă loc şi informare a cetăţenilor, şi poate includerea în acest program a unei perioade de graţie pentru acomodare, pentru informare şi să poată da posibilitatea cetăţenilor să poată, într-un timp mai scurt sau mai lung, să ia o decizie cu propriul autovehicul care este mai vechi e zece ani care poluează şi în felul acesta să le dăm posibilitate să îşi achiziţioneze un autovehicul nepoluant” a declarat Graţiela Gavrilescu luni, la Ploieşti.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet