Ursuleț de catifea, ce se dă nu se mai ia! Surprize, surprize la prefectura orașului Brăila. Noul șef a fost nevoit să comande subalternilor o pagină de Facebook pentru instituția pe care o conduce. A făcut acest lucru după ce fostul prefect a plecat cu tot cu parola vechiului cont.
Ursuleț de catifea!
Fostul reprezentant al Guvernului în teritoriu susține că nimeni nu i-a cerut datele de conectare pe rețeaua de socializare. George Paladi spune că nici măcar nu a fost invitat să predea lucrurile primite la instalarea în funcție.
Mai mult de atât, Paladi transmite că pagina de Facebook a prefecturii a fost realizată de echipa lui pentru a prezenta activitățile pe care ei le făceau. Ei, nu opoziția.
Fostul prefect de Brăila a plecat cu tot cu parola de facebook a instituției
„După jurământ am crezut că o să mă cheme ca să predau ceea ce am primit de la predecesorul meu. Eu așa am făcut. Nu am fost chemat, nu știu de ce, este treaba lor.
A apărut această discuție interminabilă. Eu nu am plecat acasă cu parola, nu m-a sunat nimeni din Prefectură ca să mă întrebe. La plecare, eu nu puteam să lipesc parolele pe ușă.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5570 de lei în a doua zi de Crăciun!
Apoi, au aruncat chestia asta în presă. Este vorba despre o pagină de Facebook făcută de mine și de echipa mea, nici măcar nu este o pagină oficială.
Acolo am lucrat pentru instituție, toate informațiile erau despre activitatea instituției pentru că am observat că rețeaua de socializare are un impact mai mare decât comunicatele de presă.
Repet, este o discuție interminabilă care se putea sfârși printr-un singur telefon”, a explicat, pentru Mediafax fostul prefect al județului Brăila, George Paladi. Acum, noul șef n-a mai avut ce face și a comandat o nouă pagină de Facebook pentru instituție.
Spune că nu vrea să intre în polemică cu politicienii. „Am luat o pauză de la politică în momentul în care am fost numit prefect al județului Brăila și nu am de gând să întrețin polemici cu unii care se (re)apucă de politică”, a declarat pentru sursa citată, actualul prefect al județului Brăila, Cătălin Boboc.
Noua pagină de Facebook a Prefecturii brăilene va fi activă peste câteva zile.