Un val de aer cald va pătrunde în țara noastră, cel puțin asta reiese din prognoza meteo emisă de ANM pentru următoarele două săptămâni. În ultima vreme trăim mai multe anotimpuri de la o săptămână la alta ori chiar de la o zi la alta. Fenomenele meteo au devenit tot mai imprevizibile.
Prognoza meteo pe două săptămâni – Aer cald peste Românie: 26 de grade la mijlocul lui octombrie
Dacă săptămâna trecută am trecut de la 30 de grade la doar 13 de la o zi la alta, acum temperaturile vor face sens invers: vor urca din nou la maxime de 25-26, chiar și 27 de grade Celsius în cele mai sudice zone din țară. Meteorologii anunță vreme deosebit de frumoasă pentru următoarele 14 zile, cu valori peste normalul acestei perioade.
Astfel că, de miercuri după amiaza, în sud-vestul, sudul și sud-estul României vremea se va ameliora considerabil, anunță specialiștii ANM. Astfel că, în următoarele săptămâni, în Oltenia, Banat, Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei vom avea vreme specifică sfârșitului de mai, conform prognozei actualizate.
Vreme specifică perioadei la munte și în nordul țării
În nord și nord-vest temperaturile vor fi ceva mai zgârcite, căci acolo se vor menține între 10 și 15 grade Celsius. „Ce avem în ultimul timp depăşeşte ca amploare fluctuaţiile obişnuite (…) şi aţi văzut că am avut o parte din ţară vară, când în partea cealaltă temperaturile deja mergeau spre sfârşitul toamnei”, a declarat meteorologul Roxana Bojariu la TVR.
Fulguielile nu vor dispărea însă dacă ne referim la crestele montane din Carpații Meridionali și Orientali. La munte, temperaturile nu vor sări de 15 grade Celsius, în cele mai bune zile din punct de vedere termic. Pe vârfurile montane se vor înregistra până pe 22 octombrie maxime de 9-10 grade Celsius, cu zile fluctuante.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Condițiile de ceață se vor menține și în perioada următoare în speciale în Maramureș și Sătmar, dar și în Bucovina ori centrul Transilvaniei. Până miercurea viitoare, în Capitală vom avea zile senine cu scurte intervale ploioase. Temperaturile vor fi, în timpul zilei, de 23 până la 26 de grade Celsius, la fel și în localitățile din Lunca Dunării.