Un tânăr în vârstă de 28 de ani și-a pierdut viața pe Muntele Athos, iar trupul neînsuflețit al bărbatului a fost descoperit de un călugăr de la o Mănăstire din zonă.
Un român și-a pierdut viața rugându-se pe Muntele Athos
Un tânăr absolvent al unei instituții teologice din București a luat decizia de a pleca pe Muntele Athos să se roage. Bărbatul în vârstă de 28 de ani era cazat de o săptămână la un schit românesc de la Prodromos și în cursul zilei de miercuri a urcat pe Munte pentru a se ruga.
Potrivit publicației Kathimerini trupul neînsuflețit al tânărului român a fost descoperit în apropierea unei grote din zona unui complex monahal de la Muntele Athos, conform Mediafax.
Tânărul de naționalitate romînă a fost descoperit de un călugăr de la Mănăstirea Lavra. Cadavrul a fost găsit pe fundul unei gropi de 40 de metri adâncime, într-o zonă aflată în vecinătatea Kathimerini.
Tânărul român ținea în mâini un obiect bisericesc
Călugărul care a găsit trupul neînsuflețit al tânărului român a declarat că acesta avea în mâini în momentul morții o icoană a Sfintei Maria. Românul urcase pe Muntele Athos pentru a-și găsi liniștea și se ruga alături de alți pelerini.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Ia-ți prima de meci de la MaxBet! Bonus de bun venit 3 în 1: 1000 lei sport + 444 rotiri gratuite + 50 lei la loterii
Autorităţile din nordul Greciei informează că cetățeanul român a fost văzut ultima oară în dimineața zilei de miercuri, 11 decembrie. Totodată, polițiștii greci au deschis un dosar penal și o autopsie urmează să stabilească cauza exactă a morții pelerinului.
Profețiile de pe Muntele Athos vorbesc despre Apocalipsă
„Se vor vinde unii pe alţii. Răutatea în lume va fi de nesuportat! Vin vremuri grele pentru că s-a împuţinat credinţa. Din cauza sărăciei, oamenii îşi vor vinde sufletul pentru hrană şi îmbrăcăminte. Lumea se va înrăi, va dispare dragostea şi mila dintre oameni.
Se vor contopi preoţii cu mirenii şi nu va mai fi cine să conducă pe credincioşi. Credincioşii vor rătăci, că nu vor mai găsi nici păstorul şi nici calea. Frica de Dumnezeu se va împuţina
Va conduce banul şi interesul de a câştiga averi. Nu va mai avea milă şi grijă de sufletele credincioşilor, nimeni. Totul se va reduce la o simplă afacere. Nu vor mai pune preţ pe mântuire, credinţă, frică de Dumnezeu, datorie, obligaţie, răspundere şi conştiinţă ci pe bani, se arată în profeţia sfinţilor părinţi, scrie b1.ro.