Un polițist din Mehedinți s-a împușcat în cap cu arma din dotare. Bărbatul a murit pe loc

Alexa Serdan   
în Stiri de ultima ora
20/03/2020, 15:53
Un polițist din Mehedinți s-a împușcat în cap cu arma din dotare. Bărbatul a murit pe loc
Un polițist de frontieră din Mehedinți s-a împușcat în cap cu arma din dotare. Sursa foto: pixabay.com

Un polițist de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Porţile de Fier II , județul Mehedinți, a fost găsit mort de colega sa de patrulare. Primele informații arată că bărbatul s-a împușcat în cap cu arma din dotare decedând pe loc.

Tragedie în județul Mehedinți. Un polițist de frontieră s-a împușcat în cap

Un bărbat în vârstă de 39 de ani care lucra ca polițist de frontieră în județul Mehedinți a recurs la un gest necugetat și s-a sinucis. Trupul neînsuflețit a fost găsit de colega sa de patrulare fără semne vitale. Aceasta a sunat imediat la numărul de urgență 112, dar cadrele medicale nu au mai putut face nimic pentru polițist.

Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, omul se afla în timpul serviciului și nu se cunoaște motivul pentru care s-a împușcat în cap cu arma din dotare. Bărbatul a decedat în jurul orei 11:50, informează news.ro.

Care sunt motivele pentru care bărbatul s-a împușcat cu arma din dotare

„În jurul orei 11:50, un poliţist de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Porţile de Fier II, în timp ce desfăşura o misiune de supraveghere a frontierei, a fost descoperit de către colega de patrulă fără semne vitale, prezentând o plagă împuşcată în zona capului.

Imediat, la faţa locului a fost solicitat prin intermediul 112 un echipaj medical din cadrul Spitalului de Urgenţă Drobeta Turnu Severin, o echipă din cadru IPJ Mehedinţi şi un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Severin”, se arată în comunicat, potrivit sursei menționate.

Colegii bărbatului spun că acesta nu apare în evidențele instituţiei cu un comportament dezadaptativ sau cu restricţii privind executarea serviciului sau portul armamentului din dotare. O anchetă în acest caz a fost deschisă și urmează să se stabilească circumstanțele morții polițistului de frontieră.

Agentul a absolvit în anul 2002 Şcoala militară de subofiţeri „G.A. Ghica” din Drăgăşani și a fost încadrat la I.J.J. Mehedinţi şi mai târziu la I.J.J. Gorj unde a stat până în anul 2011 când a ales să demisioneze.

Câțiva ani mai târziu, în ianuarie 2017, a fost reîncadrat prin promovarea unui examen la I.T.P.F. Timişoara – SPF Severin și la momentul respectiv a fost şi testat psihologic.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×