Caz bizar în statul american Florida, acolo unde autoritățile caută un bărbat suspect că a intrat prin efracție în locuința unui alt american în timp ce dormea.
În loc să îl fure pe cel pe care l-a „călcat”, hoțul a decis să dea frâu liber imaginației și să îi sugă victimei sale degetele, arată The Independent.
Un bărbat s-a trezit cu degetele supte de hoț în noaptea de Crăciun
Întâmplarea a avut loc chiar în noaptea de Crăciun, în orașul Bradenton. Atunci victima s-a trezit în timpul nopții chiar când hoțul îi dădea târcoale… la picioare, a relatat postul local WSOC.
Potrivit biroului șerifului din Comitatul Manatee, victima i-a spus agresorului că nu are bani. Suspectul i-a răspuns însă că se afla acolo „să sugă degete de la picioare”.
Între cei doi bărbați a urmat o altercație, după ce cel care a intrat prin efracție și-a apucat victima de zona inghinală. Suspectul a fugit din casă, dar nu înainte să se oprească la mașina victimei și să îi spargă parbrizul.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
Poliția nu a făcut încă nicio arestare în acest caz, dar investigația continuă. Oamenii legii au luat mostre de ADN din saliva prelevată de pe degetele victimei, mai arată sursa citată.