Scene desprinse parcă dintr-un film de acțiune au avut loc marți după-amiază pe o stradă din centrul municipiului Tecuci, județul Galați, unde un bărbat a fost împușcat de polițiști după ce și-a înjunghiat cu sânge rece soția. Incidentul a fost surprins de camerele de supraveghere din zonă, iar oamenii legii au demarat deja cercetările pentru încadrarea juridică a faptelor.
Bărbat împușcat de polițiști în timp ce încerca să-și omoare soția
În imagini se poate observa cum bărbatul încerca să-și omoare partenera de viață cu un cuțit, moment în care un polițist a intervenit împușcându-l pe individ în zona membrelor inferioare. De altfel, femeia a fost cea care a alertat autoritățile, reclamând prin apel la 112 că a fost atacată de propriul soț.
Un echipaj de poliție s-a deplasat la fața locului și a încercat să-l imobilizeze pe agresor, însă fără succes. În aceste condiții, unul dintre oamenii legii s-a văzut nevoit să folosească arma din dotare, rănindu-l pe bărbat în zona picioarelor.
Atât agresorul, cât și partenera sa de viață au fost transportați la spital, iar amândoi se află acum în afara oricărui pericol, anunță medicii. Între timp, în acest caz a fost demarată o anchetă pentru încadrarea juridică a faptelor.
Anunțul Poliției Galați
„În localitatea Tecuci, pe fondul unor disensiuni, un bărbat, în mod violent (utilizând un cuţit), şi-a rănit soţia, în zona membrelor inferioare. Poliţiştii au intervenit prompt, autorul fiind imediat localizat.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Pntru că acesta a manifestat ostilitate, poliţiştii au executat un foc, în zona membrelor inferioare, pentru înlăturarea stării de pericol”, au transmis reprezentanții Poliției Galați la scurt timp după nefericitul eveniment.
ȘTIRE ÎN CURS DE ACTUALIZARE