Locuitorii din orașul ucrainean Novi Sanjari s-au încăierat cu poliția, au dat foc la cauciucuri pe străzi și au aruncat cu pietre într-un convoi de autobuze care aducea evacuați din China care trebuiau să intre într-un centru de carantină amenajat în oraș, transmite Reuters. Localnicii se tem că aducerea în orașul lor a celor evacuați din China ar putea provoca o epidemie de coronavirus, iar unul dintre ei a propus chiar ca cei aflați în carantină să fie duși la Cernobîl.
Drum blocat de baricade incendiate
Confruntările cu poliția au fost foarte violente, existând cazuri în care atât polițiști, cât și protestatari au rămas la pământ, din cauza rănilor suferite. Geamurile a cel puțin două autobuze în care se aflau cei evacuați din China au fost sparte.
Localnicii din Novi Sanjari, un orășel din centrul Ucrainei, se tem că ar putea fi infectați deși autoritățile au dat asigurări că nu există pericol, iar președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a făcut un apel la calm. Ucraina nu a confirmat deocamdată vreun caz de coronavirus.
Într-o primă fază, protestatarii au blocat un pod care ducea la sanatoriul unde persoanele aduse din China urmau să stea în carantină cel puțin două săptămâni ca autoritățile să fie sigure că niciunul dintre ei nu este purtător al virsului.
Pentru a păstra ordinea au fost aduși sute de jandarmi și transportoare blindate, în timp ce localnicii le strigau ”să vă fie rușine”.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Avionul din China a aterizat în Ucraina joi având la bord, pe lângă 45 de ucraineni, alți 27 de persoane din Argentina, Republica Dominicană, Ecuador, El Salvador și Costa Rica. O ucraineancă a refuzat în ultima clipă evacuare deoarece autoritățile chineze nu i-au permis să-și ia și câinele.
”Să-i ia Zelenski acasă”
Autoritățile din Ucraina au anunțat că toți pasagerii au fost examinați în două rânduri înainte de a li se permite îmbarcarea, dar nu a fost suficient pentru a potoli protestele din Novi Sanjari.
”Nu există niciun alt loc din Ucraina care să adăpostească 50 de oameni într-un sat îndepărtat unde să nu fie o amenințare pentru populație?”, a spus Iuri Dziubenko. Un alt protestatar a sugerat să fie trimiși la Cernobîl, locul unde a avut loc o catastrofă nucleară în 1986. Altul a sugerat să fie duși în Parlament, iar un al treilea a spus că Zelenski ar trebui să-i ia acasă dacă este convins că nu există niciun pericol. ”Dacă iei tu zece oameni, atunci iau și eu doi”, s-a adresat ucraineanul președintelui.
Un sistem sanitar slab, corupția și neîncrederea în autorități sunt larg răspândite în Ucraina, care s-a confruntat recent și cu o epidemie de rujeolă provocată de reținerea populației de a-și vaccina copiii.
Proteestul l-a determinat pe președintele Zelenski să dea o nouă declarație în care i-a asigurat pe ucraineni că nu există pericolul ca virusul să se răspândească în Ucraina. ”Dar există un alt pericol despre care vreau să vorbesc, pericolul să uităm că suntem oameni și că suntem ucraineni”, a spus Volodimir Zelenski.
Și în vestul Ucrainei au avut proteste de mai mică amploare de teama că persoanele evacuate ar putea fi aduse în această regiune.
China a raportat joi o scăderea a numărului de cazuri noi în provincia Hubei, unde a apărut epidemia de coronavirus, chiar dacă numărul de morți, de peste 2.000, a făcut din această epidemie una dintre cele mai mari situații de criză în domeniul sănătății cu care lumea s-a confruntat în ultimele decenii.