Turiștii care merg la Cernobîl își pun viața în pericol. Există locuri unde în continuare nivelul de radiație este de zeci de mii de ori peste nivelul normal, avertizează publicațiile de știință. Tocmai de aceea, vizitatorii trebuie să poarte niște costume speciale, altfel nu pot intra în sala de control a Reactorului 4 din fosta centrală nucleară.
Cernobîl, obiectiv turistic cu riscuri
De altfel, sala de control a Reactorului 4 a fost deschisă recent turiștilor. Aceasta a fost până sub observația oamenilor de știință, din cauza nivelului foarte mare de radiație. Persoanele care vor să vadă cum arată sala de control trebuie să poarte un costum special de protecție, o mască și o cască. Vizita nu poate dura mai mult de 5 minute, iar această limitare este dată pentru siguranța turiștilor.
După vizitarea fiecărui obiectiv, turiștii sunt supuși unor teste radiologice pentru a ști nivelul de radiație la care aceștia au fost expuși. Dacă este prea mare, respectiva zona turistică se închide și se investighează ce anumte a dus la creșterea radioactivității, scrie presa din Ucraina.
S-a făcut și un serial despre tragedia nucleară din 1986
Tragedia care a avut loc pe 26 aprilie 1986 la Cernobîl, după explodarea reactorului 4 a Centralei Nucleare din Prîpeat, a fost readusă în atenția lumii după realizarea de către HBO a unui serial cu același nume.
„Catastrofa de la Cernobîl este descrisă într-un mod care are un impact puternic asupra privitorului, o catastrofă globală care a absorbit un număr uriaş de vieţi. De asemenea, emoţiile şi atmosfera din acele momente sunt prezentate destul de precis atât în rândul personalului, cât şi al autorităţilor. Cu toate acestea, aspectele tehnologice au unele discrepanţe… nu le-aş cataloga chiar drept minciuni, ci doar ca elemente de ficţiune”, a declarat unul dintre supraviețuitorii tragediei, inginerul tehnician Oleksiy Breus, scrie adevărul.ro.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17