Autoritățile din Arabia Saudită au reținut trei membri ai familii regale fiind acuzați că plănuiau o lovitură de stat. Este vorba de 3 prinți printre care se numără fratele mai mic al regelui Salman, Ahmed bin Abdulaziz, precum și prințul Mohammed bin Nayef, nepotul regelui.
Prinți arestați în Arabia Saudită pentru plănuirea unui lovituri de stat
Prinţul moştenitor Mohammed bin Salman, fiul regelui Salman, conducător de facto al Arabiei Saudite, şi-a consolidat puterea de la îndepărtatea lui Mohammed bin Nayef din poziţia de moştenitor într-un puci de palat care a avut loc în 2017.
La câteva luni după acest puci bin Salman a arestat mai mulți membri ai familiei regale și saudiți proeminenți pe care i-a ținut închiși timp de mai multe luni în hotelul Ritz-Carlton din Riad, într-o campanie anti-corupţie care a provocat şocuri în ţară şi în străinătate.
În ultima operațiune efectuată de autoritățile saudite au fost reținuți prințul Ahmed, Mohammed bin Nayef și fratele său vitreg Nawaf. Cei doi din urmă au fost ridicați în cursul zilei de vineri, 6 martie, dintr-o tabără privată din deșert, în timp de Ahmed a fost săltat de autorități din propria sa locuință.
Cei trei prinți saudiți, acuzați de înaltă trădare
Prinţul Mohammed îi acuză pe cei trei prinți „de contacte cu puteri străine, inclusiv cu americani şi cu alte persoane, pentru a da o lovitură de stat. Cu aceste arestări, prinţul Mohammed şi-a consolidat controlul total al puterii. Această epurare s-a încheiat”, a declarat o sursă regională.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
O altă sursă a spus că prinţii sunt acuzaţi de „trădare”, în timp ce o a treia sursă a arătat că aceştia discutau despre un puci cu sprijinul unor triburi puternice, dar că discuţiile nu ajunseseră în stadii avansate. Prin urmare în momentul de față nu mai există rivali care să îi conteste Prinţului Mohammed succesiunea la tron.
Biroul de presă al guvernului saudit nu a oferit nicio informație în ceea ce privește arestările care au fost relatate pentru prima oară de Wall Street Journal. De asemenea, nu se cunoaște nici locul unde sunt ținuți prinții și nimeni nu a putut intrat în legătură cu ei pentru a comenta acuzațiile care li se aduc.
Chiar dacă cei trei membri ai familiei regale din Arabia Saudită sunt acuzați de complot, surse din interiorul familiei sunt de părere că aceștia trebuie tratați conform statutului lor.
„Prinţii trebuie să fie trataţi cu demnitate”, a declarat cea de-a treia sursă. În altă ordine de idei, sursa regională şi încă una au spus că Regele Salman a aprobat mutarea prinților acuzați de trătare. Aceleași surse l-au descris pe rege ca fiind „întreg la minte şi la trup”.