Desființarea Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție, măsură propusă de ministrul Cătălin Predoiu în cadrul ședinței de Guvern de vineri, nu este văzută cu ochi buni de Traian Băsescu. Într-un mesaj publicat pe contul său de Facebook, fostul președinte al României îl critică în termeni duri pe Cătălin Predoiu și susține că această decizie ar trimite automat dosarele judecătorilor și procurorilor la DNA, unde au fost semnalate de-a lungul timpului nenumărate abuzuri.
Traian Băsescu îl critică pe Cătălin Predoiu pentru propunerea de desființare a Secției Speciale
Totodată, fostul șef de stat susține că Predoiu a interpretat în mod eronat recomandările GRECO şi ale Comisiei de la Veneţia cu privire la SIIJ. Odată desființată, aceasta are nevoie de o altă structură care să o înlocuiască, consideră Traian Băsescu.
Potrivit europarlamentarului PMP, „pulverizarea unei instituţii fără dezbatere publică nu este de bun augur pentru justiţie”. De asemenea, în absența unei alte structuri de Parchet General, controlul ar urma să fie preluat de DNA, care poate organiza din nou „spectacole televizate în direct”.
Mesajul lui Traian Băsescu pe tema desființării Secției Speciale
„Cătălin Predoiu este, la un pas, să pună din nou judecătorii sub controlul DNA şi al altora (Nu spun SRI pentru că nu ştiu dacă Helwig vrea ce a vrut Maior). Ne întoarcem în epoca „statului cu dosul” pe dosare.
În loc să interpreteze corect recomandările GRECO şi ale Comisiei de la Veneţia, recomandări care se referă la o îmbunătăţire a premiselor de funcţionare a Secţiei Speciale, Cătălin Predoiu face ce ştie el mai bine: slugăreşte şi el puţin pe cei care vor să vadă din nou judecătorii puşi sub controlul DNA şi nu numai, pentru că aşa te mai poţi pricopsi cu o decoraţie de la ambasadele străine .
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) va aduce din nou judecătorii şi mulţi procurori sub controlul DNA ca singură instituţie care poate investiga reclamaţii legate de presupuse fapte de corupţie.
Perfect de acord că, luând în considerare unele excese comise de SIIJ, instituţia a fost afectată (vezi „mita” pentru aducerea lui Nicolae Popa). Dar ministrul Justiţiei, în loc să taie ramurile uscate, taie tot copacul. Se comportă fix ca PSD-iştii care voiau să desfiinţeze DNA doar pentru că nu le convenea cine era în fruntea instituţiei.
Pulverizarea unei instituţii pentru PR în prag de sărbători, fără dezbatere publică, nu este de bun augur pentru justiţie. La nivel teoretic, orice instituţie de parchet care investighează reclamaţii pentru presupuse fapte nelegale comise de magistraţi poate să exercite presiune asupra procurorilor şi judecătorilor. Indiferent cum se numeşte: PG, DNA, DIICOT etc.
Dar o instituţie independentă/distinctă oferă un grad mai mare de încredere că nu pot apărea abuzuri împotriva judecătorilor sau procurorilor. Aşa cum a arătat viaţa reală, circa 3.000 de judecători şi procurori au avut dosare penale la DNA, dosare bazate, de multe ori, pe simple reclamaţii ale unor justiţiabili nemulţumiţi sau dosare întocmite de procurori DNA unor judecători pentru simplul motiv că nu au dat verdictele dorite de procurorii DNA în dosare în care probele pentru faptele incriminate nu existau.
Iar pentru a ţine sub presiune şi a şantaja judecătorii, procurorii DNA nu trebuie să facă mare lucru. Este suficient să lase dosarele în nelucrare, iar judecătorul să ştie că acel dosar există sau, nimic mai simplu pentru un procuror DNA, să citeze o singură dată un judecător sau un procuror după care să lase dosarul în nelucrare.
Ne întoarcem la epoca „statului cu curul” pe dosarele sensibile, ca să citez dintr-un fost procuror – şef DNA. Asta se cheamă presiune şi şantaj la adresa celor vizaţi şi nu este o poveste, este o realitate a DNA şi a justiţiei noastre din ultimii ani.
Este inadmisibil ca domnul Cătălin Predoiu să nu ţină cont de o realitate sumbră a comportamentului DNA de până acum câteva luni, iar a crea condiţii ca lucrurile să se repete este o lovitură dată justiţiei chiar de Ministrul Justiţiei.
Nu sunt un specialist care să poată spune că actuala SIIJ trebuie să funcţioneze sau nu în forma actuală. Ştiu însă cu certitudine că, dacă SIIJ se va desfiinţa, în mod obligatoriu, trebuie pusă în loc o altă structură de Parchet General, obligatoriu INDEPENDENTĂ, care să fie o garanţie de profesionalism şi corectitudine în anchetarea magistraţilor garantându-le acestora independenţa.
Oare memoria domnului Predoiu este atât de scurtă încât a uitat condamnările fără probe în care şi procurorii şi judecătorii au refuzat celor acuzaţi un proces corect prin respingerea efectuării unor expertize independente, sau episoadele cu judecători hăituiţi doar pentru că nu au dat verdictele cerute de DNA, sau abuzurile procurorilor DNA în unele dosare ANRP, sau abuzurile din secţia DNA Ploieşti cu vestitul procuror Portocală, unde se fabricau martori şi înscrisuri, sau înscenările împotriva judecătorilor puse la cale de procurorul Man şi ortacii lui la secţia DNA Oradea, sau cazurile Ruşanu, Niţu, Georgescu, Mironescu, Banias, Păcuraru, Greblă, Surupăceanu etc, etc, ca să nu mai vorbim despre moda arestului preventiv pentru suspecţi care nu prezentau nici un fel de pericol public şi care au fost, în final, achitaţi de instanţe?
Aceste realităţi sunt exact motivele pentru care Justiţia a fost puternic decredibilizată în ultimii doi ani, iar Ministrul Justiţiei nu poate fi cel care să creeze condiţii să se revină la controlul DNA şi a altor instituţii asupra judecătorilor.
Şi când te gândeşti ce spectacole televizate în direct s-ar putea organiza din nou în faţa DNA. Ce vremuri domnule Predoiu în 2015 şi 2016. Dacă te străduieşti puţin, le poţi aduce înapoi, domnule Predoiu, vei compromite definitiv justiţia, dar vei fi decorat de ambasadori”, este mesajul integral scris de Traian Băsescu pe Facebook.