Traian Băsescu, atac dur la adresa ministrului de Finanțe, Florin Cîțu: „Dacă va mai face declarații, vom ajunge la junk și nu vom avea nici investiții”

Bogdan Solomon   
în Stiri de ultima ora
12/12/2019, 10:45
Traian Băsescu, atac dur la adresa ministrului de Finanțe, Florin Cîțu: „Dacă va mai face declarații, vom ajunge la junk și nu vom avea nici investiții”
Traian Băsescu, mesaj dur pentru ministrul de Finanțe, Florin Cîțu. Sursa foto: capital.ro

Agenția americană de rating  Standard & Poor’s a revizuit perspectiva ratingului României la negativă, iar vestea nu i-a picat deloc bine fostului președinte Traian Băsescu. Într-un interviu acordat recent, acesta, actualmente europarlamentar al PMP, a lansat un atac dur la adresa ministrului de Finanțe, pe care îl acuză că va duce țara noastră în colaps economic.

Traian Băsescu anunță dezastrul pentru România. Florin Cîțu, principalul vinovat

Mai concret, potivit fostului șef al statului, din cauza declarațiilor lui Florin Cîțu, România riscă să rămână fără investiții străine și să „ajungă la junk”. „Avem un ministru de Finanțe care vorbește fără să știe ce spune. Din cauza asta s-a schimbat perspectiva de rating”, crede Băsescu.

Când vorbește fără să se gândească la ce spune, culegi efectele. Sunt doi oameni care trebuie să fie atenți: ministrul de Finanțe și premierul. Când spune că deficitul va fi de peste 4%, nu 3%, fără să încerce să îl diminueze, asta se întâmplă.

Dacă va mai face declarații, vom ajunge la junk și nu vom avea nici investiții străine. Ne vom împrumuta la dobânzi tot mai mari și pe termene tot mai scurt”, a mai spus acesta la România TV.

Guvernul Orban, ironizat după ce a anunțat că își asumă răspunderea în Parlament pentru legea bugetului

De ironiile europarlamentarului nu scapă nici premierul Ludovic Orban, după ce acesta a anunțat ferm că Executivul său este gata să-și angajeze răspunderea în Parlament pentru legea bugetului de stat pe 2020-2022.

Asta nu e o șmecherie, e un viol. Bugetul trebuie discutat în Parlament, chiar dacă se trece în pas alegător. E un viol politic”, avertizează Traian Băsescu, care nu vede cu ochi buni nici alegerile anticipate, soluție propusă de liberali pentru parlamentare.

De gluma cu anticipatele m-am săturat. Nu se pot face anticipate în România. Asumarea răspunderii este un mijloc democratic, se face și moțiune de cenzură, dar și atac la CCR.

Visul de a cădea guvernul, ca apoi să se ajungă la anticipate este unul nerealist. Parlamentul nu are termen de întâlnire pentru a învesti un guvern.

Mi s-a întâmplat mie cu Liviu Negoiță. Parlamentarii nu iau pensie suplimentară dacă nu rămân cu mandatul întreg”,  a mai declarat fostul șef al statului.

 

 

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×