Tragedie în Iran acolo unde un avion al unei companii ucrainene, cu 176 de persoane la bord, s-a prăbușit. Aparatul de zbor a căzut în gol la scurt timp după ce a decolat de pe aeroportul Imam Khomeini din Teheran, capitala Iranului.
UPDATE, ora 11.29: Ministrul ucrainean de Externe a anunțat naționalitățile pasagerilor din avionul prăbușit.
”Avem următoarele informaţii privitoare la ţările de origine ale persoanelor decedate în această catastrofă: Iran 82, Canada 63”, a scris ministrul ucrainean Vadim Pristaiko pe Twitter.
De asemenea, la bord se aflau şi 11 ucraineni (doi pasageri şi nouă membri ai echipajului), zece suedezi, patru afgani, trei germani şi trei britanici, a precizat Pristaiko.
Între timp, a fost recuperată cutia neagră a aeronavei:
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Ponturi pariuri Poli Iași – FCSB (23.12.2024). Cine încheie 2024 bine?
UPDATE, ora 10.40: Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a confirmat faptul că toți cei aflați la bord au murit și a transmis condoleanțe familiilor îndurerate. El a mai afirmat că Ucraina va încerca să elucideze cum s-a produs acest incident.
UPDATE, ora 9.29: Avionul de tip Boeing 737-800 face parte din cea mai răspândită familie de avioane din lume. 500 de linii aeriene utilizează acest model de aeronavă, iar un 737 decolează sau aterizează la fiecare cinci secunde în lume, în medie. Conform unei statistici prezentate de Digi 24, în luna noiembrie a anului trecut, avioanele din familia 737 fuseseră implicate, de-a lungul timpului în 480 de accidente sau incidente, cu un total de peste 5.300 de victime.
Prima generație de avioane 737 zboară din 1967, iar TAROM are în flota sa 4 Boeing 737 – 700, 4 Boeing 737 – 300 și 4 Boeing 737 – 800 NG.
UPDATE / Toţi pasagerii şi membrii echipajului avionului ucrainean care s-a prăbuşit la Teheran au murit.
Un reprezentant al Aeroportului Internaţional Imam Khomeini de unde a decolat avionul Boeing 737 a precizat că erau 176 de persoane la bord – 167 de pasageri şi nouă membri ai echipajului.
Ambasada Ucrainei în Irak a transmis pentru CNN că încearcă să stabilească lista pasagerilor, că nu există un număr final al victimelor şi că se află în contact cu echipele de salvare.
Tragedie în Iran!
Din primele informații, tragedia aviatică s-a produs din cauza unor probleme tehnice. Informaţiile preliminare indică faptul că avionul avea destinaţia Kiev.
Echipe de salvare au fost trimise în zonă. ”Avionul a luat foc, dar am trimis echipe de salvare şi poate vom putea salva câţiva pasageri”, a declarat Pirhossein Koulivand, şeful serviciilor iraniene de urgenţă.
https://www.youtube.com/watch?v=E3oLNDIXkwo
Avion cu 180 de pasageri s-a prăbușit
Din păcate, la puțin timp după ce echipajele de intervenție au ajuns la locul accidentului, agenții au înțeles că nu mai poate fi vorba de supraviețuitori.
De altfel, între timp, televiziunea de stat din Iran a anunţat că toţi cei 180 de oameni aflaţi la bordul aeronavei au murit.
Potrivit presei din Iran, avionul Boeing 737-800 s-a prăbuşit în apropiere de Parand, o suburbie la sud-vest de Teheran, la scurt timp după decolare.
Pe rețelele de socializare au apărut imagini filmate de martori cu momentul în care avionul s-a prăbușit.
Nu este clar dacă există vreo legătură între acest incident aviatic şi confruntarea SUA-Iran.
Aeronava s-a prăbuşit în apropierea Teheranului la doar câteva ore după ce Iranul a lansat mai multe rachete balistice spre baze militare din Irak, vizând forţele americane.
Rămâi alături de noi, pe măsură ce vom avea și alte detalii legate de catastrofa aviatică din Iran sau conflictul acestora cu SUA, vom actualiza știrea.