Creștin-ortodocșii, dar și catolicii, sărbătoresc luni, 25 martie, Buna Vestire! În această zi, îngerul Gavriil i-a spus Fecioarei Maria că îl va naște pe Fiul lui Dumnezeu! Sărbătoarea se mai numește și Blagoveştenie și are loc prima dezlegare la pește din Postul Paștelui!
Tradiții și obiceiuri de Buna Vestire
Data acestei sărbători a oscilat la început: unii o prăznuiau în ajunul Bobotezei (pe 5 ianuarie), iar alţii pe 18 decembrie. Potrivit Evangheliei după Luca, Buna Vestire a avut loc „în a şasea lună” a sarcinii Elizabetei, mama lui Ioan Botezătorul. Într-un final, sărbătoarea a fost stabilită pe data de 25 martie, cu nouă luni înainte de Crăciun, de ziua nașterii Domnului.
Buna Vestire este cea dintâi sărbătoare închinată Maicii Domnului, confirmată în documente, iar prima mărturie o reprezintă biserica zidită în Nazaret (în secolele IV sau V), pe locul unde Maicii Domnului i s-a vestit că va fi mama Mântuitotului.
Nimeni nu are voie să se certe, de Buna Vestire
În credinţa populară se spune că de Buna Vestire se dezleagă limba păsărilor cântătoare, dar mai cu seamă a cucului. Acesta începe să cânte până la Sânziene sau la Sfântul Petru, când se îneacă cu orz. În tradiţia populară se spune că de la Sânziene cucul se preface în uliu până la Buna Vestire, când redevine cuc.
De Buna Vestire este bine să se pună pe pragul casei pâine şi sare pentru hrana îngerilor. În Apus, sărbătoarea Bunei Vestiri este numită şi sărbătoarea Zămislirii Domnului. Tradiţia mai spune că, în această zi aducătoare de veste minunată, oamenii nu au voie să se certe, fiind mare păcat: cine se ceartă în ziua de Buna Vestire are necazuri tot anul.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Primul cântec al cucului, despre care se spune că are loc în ziua de Buna Vestire, trebuie să găsescă oamenii în haine curate, să fie veseli, cu stomacul plin şi cu bani în buzunare, altfel riscă să ducă lipsă de aceste lucruri tot anul. În unele zone, pentru a avea roade bogate în livezi, pomii se ameninţau cu toporul şi se stropeau cu ţuică.
Tot acum, gospodarii din Maramureş adună lucrurile de prisos de prin curţi şi le dau foc. Ritualul, cunoscut sub numele Noaptea focurilor, e practicat la fiecare casă maramureşeană, el durând până după miezul nopţii sau chiar până în zori.
Fiind dezlegare la peşte, se spune ca acela care gustă peşte de Buna Vestire se va simţi tot anul ca peştele în apă. În popor se mai spune că pescarii nu au voie să arunce mămăliga în apă, pentru că peştii vor muri din cauza mămăligii.