Românii îl sărbătoresc în fiecare an pe 20 iulie pe Sfântul Ilie Tesviteanul cel care face să plouă cu tunete și fulgere. Legenda spune că Sfântul Ilie face dreptate în această zi cu sabia, iar vizitiul său trage cu tunul. Sute de români care poartă numele de Ilie sau derivate precum Lică, Ileana sau Lia își serbează onomastica în această zi.
Care sunt tradițiile și obiceiurile pe care le respectă românii
Sfântul Ilie este cunoscut ca aducător de ploi după ce a salvat de la moarte poporul din Israel prin rugăciune, după 3 ani de secetă. Sfântul Ilie a luptat împotriva diavolilor și a făcut numeroase minuni. Dumnezeu i-a încredințat puterea să ”deschidă și să închidă cerurile” provocând ploi, tunete, fulgere sau grindină. Dacă va ploua în ziua de Sfântul Ilie se spune că toate fructele vor face viermi.
În ziua de Sfântul Ilie nu se lucrează la câmp pentru a evita eventualele pagube. În mai multe zone din țară apicultorii recoltează mierea din stupi pentru a aduce prosperitate în casele gospodarilor. Acest ritual este cunoscut sub numele de retezatul stupilor. În Moldova gospodarii mănâncă grâu nou fiert îndulcit cu miere pentru a avea spor la muncă. Pentru sănătate oamenii mănâncă în această zi fructe proaspete. Gospodarii evită să consume mere văratice în ziua de Sfântul Ilie pentru că o legendă spune că pe lumea cealaltă vor mânca numai mere.
După ziua de Sfântul Ilie se schimbă vremea
În ziua de Sfântul Ilie gospodinele culeg plante vindecătoare, în special busuioc. Femeile urcă busuiocul în podul casei unde îl lasă să se usuce. Credincioșii merg la Biserică în această zi și duc diverse alimente spre sfințire printre care și mere. Legenda spune că merele sfințite vor deveni mere de aur pe lumea cealaltă. În zona Moldovei se organizează în fiecare an de Sfântul Ilie un celebru bâlci la Fălticeni. Acest bâlci se organizează încă din anul 1814. Și în restul țării se organizează târguri și nedei, adică sărbători ale satului.
Sfântul Ilie nu este sărbătorit doar de creștinii ortodocși, ci și în iudaism și islam. Oamenii spun că după ziua de Sfântul Ilie vor începe ploile de vară. Tot el este cel care provoacă tunete, trăsnete, fulgere și decide când și unde să bată grindina. O vorbă spune că ”De Sfântul Ilie sar copiii în vie” ceea ce înseamnă că proorocul este cel care aduce ploaia.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Antonia îți aduce 777 rotiri gratuite la Betano! Garantat, fără depunere
Superstiții românești despre fulgere și tunete
Românii au câteva superstiții legat de tunete și fulgere în ziua de Sfântul Ilie. Cei care locuiesc în Teleorman cred că atunci când fulgeră Sfântul Ilie își aprinde luleaua. Cei din Tecuci spun despre același eveniment că Dumnezeu aprinde o lumânare care să-i trăsnească pe draci. Tunetul este un semn că Sfântul Ilie merge cu carul prin cer omorând sub roțile trăsurei duhurile rele. În Dolj oamenii evită să stea lângă câine sau pisică, să nu stea în fața casei și să nu ia de pe jos paie cu ochii închiși ferindu-se astfel de tunete. În Suceava oamenii își face cruce când fulgeră pentru a nu fi în preajma diavolului.
Credința spune că omul care moare lovit de trăsnet i se vor ierta toate păcatele și va merge direct în Rai. O altă credință mai spune că lemnul care a fost fulgerat nu trebuie folosit la ridicarea unui case. Doljenii își dau la frunte cu argint dacă aud primul tunel de primăvară. Acest lucru le aduce sănătate tot anul și vor fi curați precum metalul.