FANATIK.RO îți prezintă un top cu 5 filme psihologice pe care merită să le vezi în vara lui 2019. Sunt filme care te pun pe gânduri, iar unele dintre ele au scris istorie în cinematografia mondială. Sunt filme despre care poate doar ai auzit, dar nu ai avut timp să le vizionezi până acum și, tocmai de aceea, îți oferim o listă pentru acele zile în care cauți o producție bună care să nu te adoarmă.
Top 5 filme psihologice pe care să le vezi în vara lui 2019
Locul 5: Închisoarea îngerilor (1994). Este unul din cele mai cunoscute filme de tip psihologic, o producție de tip blockbuster. Filmul în regia lui Frank Darabont în care joacă Morgan Freeman și Tim Robbins este o dramă psihologică pe care fanii genului o vor trece cu siguranță în lista filmelor preferate.
Acțiunea filmului se produce în anul 1947, când un bancher influent e condamnat la închisoare pentru că și-a ucis nevasta. Andy pregătește evadarea după ce se împrietenește cu un tânăr de culoare în pușcărie și pune la cale pedepsirea directorului temniței, care se poartă ca un tiran. Relația de complicitate dezvoltată de protagoniști și felul în care reușesc să își pună în aplicare planurile te vor ține cu ochii deschiși tot filmul.
Tăcerea mielor și The Truman Show, două dintre filmele care pot fi studiate în facultățile de psihologie
Locul 4: O minte sclipitoare (2002). Filmul este regizat de Ron Howard, iar din distribuție face parte Russell Crowe. Pelicula lui Howard a avut 6 nominalizări la Globurile de Aur în anul 2002 și spune povestea unui geniu al matematicii. Legendarul matematician pe nume Nash se luptă cu demonii interiori, iar la un moment dat, în afirmarea lui internațională, este lovit de o boală cruntă.
Locul 3: Requiem pentru un vis (2000). Filmul regizat de Darren Aronofsky îi are în distribuție pe Ellen Burstyn și Jared Leto. Filmul expune efectele pe care drogurile le au asupra minții umane și cât de greu este să lupți cu tentația. În film sunt expuse patru povești care se desfășoară în apartamentele de pe plajele abandonate din Coney Island.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Locul 2: Tăcerea mieilor (1991). Capodopera cinematografică a lui Jonathan Demme i-a marcat inclusiv pe actorii care au făcut parte din distribuție, căci este un film pe care Anthony Hopkins și Jodie Foster nu îl vor uita niciodată. Criminalista Clarice trebuie să rezolve cazul Buffallo Bill, și anume să prindă un criminal în serie care își jupoaie victimele, toate de sex feminin, pentru a-și face o haină din pielea lor.
Aceasta apelează la Hannibal Lecter, un psihopat periculos care reușește să se pună în pielea criminalului. Duelurile verbale și calitatea discuțiilor din punct de vedere psihologic între agenta FBI și Lecter fac deliciul peliculei care a reunit cinci premii Oscar importante.
Locul 1: The Truman Show (1998). În regia lui Peter Weir, este unul din cele 5 filme psihologice pe care merită să îl vezi măcar o dată. Ed Harris, Jim Carrey și Laura Linney sunt protagoniștii producției în care Truman Burbank este filmat 24 din 24 de când s-a născut, până la vârsta de 30 de ani și trăiește, practic, într-o lume imaginată, toată viața desfășurându-se într-un mega platou de televiziune.
Toți cei cu care trăiește sunt actori, iar el, protagonistul, este singurul care nu știe marele secret. Întrebarea pe care filmul o pune este și azi o temă dezbătută de reputați psihologi: ai avea curajul să ieși dintr-o lume în care ai trăit în minciună și să vezi cum arată realitatea? Ți-ai asuma riscul ca realitatea să ți se pară mult mai dură?