Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul este prăznuită pe 29 august de către Biserica Ortodoxă Română. Există o serie de lucruri interzise în această zi. Se spune că nu este bine să faci anumite munci în această zi pentru că vei avea parte numai de necazuri. Iată câteva dintre lucrurile total interzise pe 29 august!
Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul: Ce nu e bine să faci
Nu este bine ca în această zi să folosim cuțitul atunci când tăiem ceva, în special alimente, pentru că asta amintește de momentul trist în care Sfântul Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul, și-a pierdut capul oferindu-și astfel mucenicia pentru totdeauna. Se spune că este bine să rupem pâinea sau alte alimente cu mâna și să ținem cuțitele în sertare.
Totodată, pe 29 august începe un post denumit în termeni populari de la cruce la cruce. Nu e bine să ignori acest post dacă vrei să ai parte de belșuguri și de protecția Sfântului Ioan, cel care l-a botezat pe Iisus Hristos în Iordan. Postul se încheie pe 14 septembrie, atunci când are loc o altă sărbătoare importantă, Înălțarea Sfintei Cruci.
Cea mai puternică rugăciune către Sfântul Ioan Botezătorul
De asemenea, nu e bine să consumi fructe sau legume cu forma rotundă, pentru că acestea simbolizează capul Sfântului Ioan Botezătorul. Tot pe 29 august nu e bine ca femeile să spele hainele cu mâna sau să se apuce de croitorit, țesut sau cusut. Iată și rugăciunea pe care e bine să o spui pe 29 august!
„Sfinte Ioane, Sfinte Botezătorule, tu ai fost chemat de Dumnezeu, încă înainte de a te naște, să-i pregătesti pe oameni pentru venirea Fiului Său, iar mulțimile atrase de faima sfințeniei tale și de puterea Duhului Sfânt, ca cel al profetului Ilie, primeau botezul pocăinței în semn de convertire la Dumnezeu. Tatăl ceresc ți-a destăinuit pe Fiul Său, când a voit să fie botezat de tine și tu l-ai făcut cunoscut ucenicilor tăi, zicând: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!” Această chemare atât de mare, pe care Însuși Mântuitorul nostru a recunoscut-o, când a spus că nu s-a născut un om mai mare decât tine, nu te-a făcut mândru, ci ți-a dat cea mai adâncă smerenie, pe care ai exprimat-o cu aceste cuvinte: „Nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălțămintei. Și El trebuie să crească, iar eu să mă micșorez!” Tu ai voit să-ți jertfești viața pentru a apăra sfințenia căsătoriei, înfruntându-l pe regele Irod, care trăia nelegitim cu soția fratelui său. Te rugăm mijlocește-ne la Dumnezeu o sinceră convertire și o iubire puternică față de El, ca să-L urmăm tot timpul vieții noastre, iar la sfârșit să-L preamărim pentru toată veșnicia. Amin”, este rugăciunea către Sfântul Ioan Botezătorul.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet