Scriitoarea Ioana Chicet Macoveiciuc, cunoscută sub pseudonimul de Prințesa Urbană, a scris un mesaj dur pe rețelele de socializare după ce socrul ei a murit infectat cu noul tip de coronavirus într-un spital din Suceava. Soțul cunoscutei jurnaliste este revoltat și furios pe sistemul medical românesc din cauza căruia părintele său și-a pierdut viața.
UPDATE Ora 15:56. Cunoscuta scriitoare a revenit în urmă cu câteva minute cu o postare pe pagina sa de socializare în care își cere iertare soțului și celorlalți pentru articolul pe care l-a scris legat de cazul socrului său care a murit infectat cu coronavirus într-un spital din Suceava.
Jurnalista a menționat că pentru prima dată de când și-a început cariera în mass-media șterge un articol. Totodată, scriitoare de cărți pentru copii a mai precizat că încă de la început a avut inima strânsă în privința publicării articolului, dar nu și-a ascultat instinctul.
„Îmi cer iertare tuturor celor pe care i-am supărat prin publicarea articolului scris de soțul meu despre moartea tatălui său în spitalul de la Suceava. Soțul meu își cere și el iertare de la fiecare dintre voi, m-a rugat să adaug și asta la mesajul meu.
Nu ar fi trebuit să public acel articol, pe care l-am și șters mai devreme. Nu am mai șters niciodată un articol, în 20 de ani de când scriu public.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Consider că sunt suficient de inteligentă cât să știu când un articol trebuie publicat, caz în care îmi asum asta, îl public și rămâne publicat orice-ar fi, sau când nu trebuie publicat, și atunci nu-l public. În acest caz, în mod evident am fost proastă, pentru că am știut că nu trebuie să-l public și totuși l-am publicat.
Am făcut-o pentru că am considerat (în mod greșit) că am doar aceste două variante pe masă: 1. să fiu alături de soțul meu în durerea și indignarea lui, publicând textul lui, exact așa cum l-a scris, sau 2. să nu fiu alături de el, nepublicându-l.
Am ales să fiu alături de el cu orice preț, asumându-mi că voi supăra mulți oameni, sperând că alții vor vedea un adevăr (despre cum se putea evita moartea multor oameni care s-au stins cu zile), bănuind că mulți oameni vor citi superficial sau deloc și mă vor urî ca și cum eu am scris despre ei (ceva ce nu am scris eu și nici n-am gândit vreodată, dar desigur, câtă vreme am publicat pe pagina mea, am girat fiecare cuvânt).
Mai exista, desigur, și altă variantă: 3. Să nu public, să îi fiu alături omului meu explicându-i de ce indignarea lui, deși îndreptățită, poate fi exprimată și fără a invalida mii de alți oameni care o vor lua personal și care n-au nicio vină.
Cu siguranță el ar fi înțeles asta. La momentul cu pricina, nu am văzut decât alb și negru, am ales greșit.
Am publicat cu inima strânsă, instinctul mi-a strigat de la început că fac o greșeală, dar am decis să merg mai departe.
Îmi pare extrem de rău. Îmi cer iertare și vă asigur că mi-am învățat lecția”, a scris aceasta pe pagina de Facebook.
Scriitoarea și soțul ei sunt de părere că Suceava reprezintă „epicentrul prostiei mondiale”
În urmă cu ceva vreme Prințesa Urbană trăgea un semnal de alarmă și anunța pe rețelele de socializare că socrul ei, cât și soacra sunt infectați cu COVID-19, primul fiind internat la un spital din Suceava, în timp ce femeia a rămas acasă, în ciuda faptului că a chemat de nenumărate ori ambulanța.
Cunoscuta scriitoare de cărți pentru copii este tristă că unii oameni infectați cu coronavirus au murit degeaba, tocmai din vina sistemului medical care este la pământ. Prințesa Urbană susține că niciun spital din această lume nu a fost închis gol, înainte de a începe cu adevărat pandemia.
Soțul scriitoarei, nervos că a aflat despre moartea tatălui său târziu
Ioana Chicet Macoveiciuc a mărturisit că socrul ei a fost infectat cu coronavirus chiar în centrul de dializă, iar de aici greșelile s-au ținut lanț. Pentru că nimeni nu a știut să gestioneze cum trebuie situația foarte mulți oameni care ar fi putut să mai trăiască o vreme au murit, susține jurnalista.
Soțul scriitoarei este furios că și-a pierdut părintele într-un mod tragic și nu-și poate explica care este motivul pentru care decesul a fost raportat după mai bine de 3 săptămâni. Atât jurnalista, cât și soțul ei sunt de părere că Suceava este „epicentrul prostiei galactice”.
„Soțul meu e furios. Și e normal să fie. Tatăl lui a murit de Covid19, cu care s-a infectat în centrul de dializă, unde ar fi trebuit să fie și ar fi putut fi protejat, pentru că se știa și ca unul dintre dializați locuiește cu o persoană carantinată, recent întoarsă din străinătate, și că pacienții dializați sunt printre cei mai vulnerabili.
De acolo, greșelile s-au ținut lanț, pentru că cei responsabili nu au fost în stare să gestioneze situația, și uite așa au murit sute de oameni care puteau să mai trăiască o vreme.
Decesul lui a fost raportat abia după mai mult de trei săptămâni, iar doamna responsabilă a motivat că «nu a vrut să se interpreteze». Ce anume, nu știm.
Oamenii aceștia s-au dus degeaba. Ei nu mai există și nu pot fi aduși înapoi. Familiile lor sunt sufocate de furie și durere. Nu că a venit virusul peste noi, aia e, se întâmplă.
Ci că acești oameni ar fi putut fi salvați dacă oamenii responsabili ar fi avut un minim de pregătire, interes, inteligență, dorință de a face bine (nu disperare de a-și păstra scaunul), de a respecta procedurile, de a înțelege cu ce se confruntă și de a acționa ca niște profesioniști.
De aceea omul meu crede că la Suceava este epicentrul prostiei galactice. Pentru că au murit atât de mulți oameni degeaba”, a scris aceasta pe pagina sa de Facebook.
Întreaga postare poate fi citită pe blogul personal al scriitoarei AICI.