Societatea de transport public din București (STB, fostul RATB) are o datorie de 231 de milioane de lei la ANAF, iar pentru a obține eșalonarea plății datoriei pe cinci ani, a depus garanție la FISC sediul societății și o mare din parcul auto.
Acțiunea a fost făcută după o hotărâre a acționarilor, arată G4media.ro, iar reprezentanții STB au confirmat informația și au justificat datoria uriași de aproape 50 de milioane de euro prin faptul că guvernul Dăncilă a tăiat bugetul capitalei, dar și prin faptul că flota a crescut cu peste 80%.
STB a depus garanție la ANAF o mare parte din parcul de autobuze!
Astfel, hotărârea Adunării Generale a Acționarilor STB, adoptată la sfârșitul lunii octombrie, arată că STB „constituie în garanţie bunurile aflate în patrimoniul societăţii, respectiv imobilul compus din imobil şi teren situat în Bucureşti, Bv. Dinicu Golescu nr. 1, Sector 1, identificat cu numărul cadastral 261250, înscris în CF sub nr. 261250, 995 autobuze, 65 troleibuze, 10 vagoane tramvai, 78 utilaje (elevatoare, dispozitiv de suspendare auto, standuri ITP, staţii spălare), 92 de echipamente (motostivuitoare, buldoexcavatoare şi electrocare)”.
Este pentru prima oară când STB își pune activele garanție pentru eșalonarea unor datorii. În anii 2013-2014, fosta RATB, actuala STB SA, a mai fost în incapacitatea de a-și plăti datoriile, astfel încât ANAF a pus sechestru asigurator pe sediul Regiei, din Bulevardul Dinicu Golescu nr.1. După achitarea datoriilor de către RATB, ANAF a ridicat sechestrul la acel moment.
Reacția STB, după ce au pus sediul și autobuzele drept garanție la ANAF
Reprezentanții STB au reacționat și au motivat datoria acumulată la ANAF cu creșterea cu peste 80% a parculul auto, de la 1040 de mijloace de transport la 1861, de dublarea liniilor de transport, precum și cele preorășănești, dar și de diminuarea bugetului Capitalei, ca urmare a faptului că Guvernul a redus cu 30% încasările primăriei din impozitul pe venit colectat de către stat.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
STB riscă însă mult prin faptul că și-a pus sub sechestru mijloacele de transport și sediul. Astfel, în eventualitatea neplăţii datoriilor eşalonate, STB poate rămâne fără bunurile puse ca garanţie.
„Practic, dacă STB nu îşi va plăti datoriile eşalonate, ANAF va trece efectiv la executarea silită a imobilului respectiv. Este o prevedere legală care este permisă de Codul de Procedură Fiscală coroborat cu Codul Fiscal. Tot ce este acolo se poate executa silit de către inspectorii ANAF.
Aceştia ar putea pune sechestre, ar putea opri în trafic autobuzele cu ajutorul agenţilor de poliţie pentru a le reţine certificatele de înmatriculare, după care executorul fiscal ar putea să le scoată la vânzare, la licitaţie publică. Asta dacă societatea nu îşi va plăti obligaţiile fiscale către stat”, a declarat avocatul Adrian Cuculis, pentru sursa citată.