Soția lui Răzvan Fodor, Irina, a stat cu sufletul la gură în toată perioada când bărbatul ei se bătea pentru marele premiu de la Asia Express, pe care l-a câștigat până la urmă, împreună cu coechipierul său, chef-ul Sorin Bontea.
Irina, soția lui Răzvan Fodor, cu sufletul la gură până și-a strâns din nou partenerul în brațe
Irina a postat un mesaj emoționant pe pagina ei de Instagram, pe care îl dedică în totalitate lui Răzvan. Frumoasa nevastă a prezentatorului de televiziune a spus că abia aștepta ca Răzvan să se întoarcă din Asia, iar după ce a venit câștigător, aproape că i-a sărit inima din piept de bucurie.
„Campionul și tăticul. Pardon, pupicul! Mi-a fost tare, dar tare dor de el. În fiecare săptămână în care a fost plecat, mă așteptam să mă sune cineva din producție și să-mi spună: “Gata, a ieșit, vine acasă!” Și săptămânile treceau și nu suna nimeni”, a scris Irina pe Instagram.
„Am stat cu sufletul la gură și cu pumnii strânși tare, să reziste și să fie în siguranță. A făcut mai mult de atât. Și el, și Sorin au dat totul. Și au câștigat!”, a mai scris nevasta lui Răzvan Fodor.
Antena 1 redifuzează primul sezon Asia Express de lunea viitoare
Irina a transmis un mesaj de felicitări și pentru echipa de pe locul doi, formată din Ștefania și Speak, pe care i-a urmărit, de asemenea, cu drag în competiția de la Antena 1.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Răzvan și Sorin Bontea au câștigat 30.000 de euro în urma participării în aventura de la Asia Express, reality show filmat în Taiwan și Filipine anul acesta.
Telespectatorii nu se vor despărți de tot de show, chiar dacă aseară a fost marea finală a competiției. Antena 1 decis să redifuzeze primul sezon al reality-show-ului, „Drumul Dragonului”, pe același tronson orar, de săptămâna viitoare, însă doar lunea și marțea, căci miercurea au pregătit o ediție specială „Chefi la cuțite”.