Miercuri seara, Antena 1 va difuza marea finală a emisiunii Asia Express, ajunsă la sezonul cu numărul trei, intitulat sugestiv Drumul Comorilor, în care perechile formate din Răzvan Fodor și Sorin Bontea, respectiv Ștefania și Speak se luptă pentru premiul de 30.000 de euro. Chiar dacă își va desemna fericiții câștigători, show-ul nu își va lua rămas bun de la telespectatori, pentru că Antena 1 le-a pregătit acestora o surpriză de proporții.
După finala Asia Express, Antena 1 va începe să difuzeze reluări din primul sezon
Mai exact, începând cu săptămâna viitoare postul din trustul Intact a programat în zilele de luni și marți reluări ale edițiilor din primul sezon, intitulat Drumul Dragonului. La acea vreme, competiția a fost câștigată de Raluka și Ana Baniciu, o pereche de care fanii își amintesc mereu cu drag.
Totodată, miercuri debutează un format special al emisiunii Chefi la cuțite, în care Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu se vor lupta cu alți bucătari celebri, iar miza este uriașă. Câștigătorul se va bucura de propria statuie în platoul emisiunii pe toată durata filmărilor pentru sezonul cu numărul opt, care vor începe de îndată ce situația o va permite.
Adda, mesaj emoționant după eliminarea de la Asia Express
În cursa pentru marele premiu au rămas Sorin Bontea și Răzvan Fodor, care se vor duela cu Ștefania și viitorul său soț, Speak. Din păcate pentru ei, Adda și Cătălin au primit o monedă roșie, ceea ce înseamnă că s-au văzut nevoiți să părăsească Drumul Comorilor.
Chiar dacă regretă că nu a putut concura în marea finală a show-ului, îndrăgita artistă nu va uita niciodată experiența trăită alături de partenerul său de viață. Chiar dacă s-au certat de nenumărate ori și au fost criticați de telespectatori pentru comportamentul lor, se iubesc la nebunie și nici nu vor să audă de o eventuală despărțire, așa cum s-a vehiculat în spațiul public.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
„Ăștia am fost noi: sinceri, uneori prea sinceri! Am trăit cu tot sufletul experiența! Am învățat multe despre noi înșine și despre celălalt, dar cel mai important – ni s-a confirmat că putem trece peste orice greutate ÎMPREUNĂ! Am luptat până la capăt cum am putut noi mai bine și ne bucurăm că am ajuns până în ultimul punct – Taipei!
L-am văzut de sus, fericiți că am reușit! Am tras cu ultimele puteri și, în cazul meu, cu ultimii neuroni încă întregi! Ne-am dorit mult să jucăm finala mare, dar stelele au decis că pentru noi a fost mai importantă călătoria decât destinația.
Clișeu- adevăru e că am plâns cu muci, am mai înjurat de 5 ori și după m-am resemnat! Îți mulțumesc, Cătălin, că mi-ai fost și îmi ești sprijin mereu! Sunt o crizadda cu gură mare care urlă și te supără, dar care uită în 5 minute ce a zis și nu mai știe cum să te împace. Dar eu am inima la fel de mare precum gura! Promit!
Sunt o norocoasă că te am da și tu ești norocos. O nebună mai mare nu găsești, iar cu mine nu o să te plictisești niciodată. Și la 80 de ani eu o să fac mișto de tine! Dar și tu de mine că știi că nu mă supăr! O să radem până o să ne zboare protezele, iar nepoții noștri o să zică că suntem pe ciuperci!
Te iubesc cel mai mult pe tine și pe Alexuțu nostru! Am promis La bine și la rău’ și așa a fost și în Asia Express. Ne-am ridicat unul pe celălalt când am căzut. Și, da, tu m-ai ridicat de cele mai multe ori!
Nu sunt perfectă, dar important e că recunosc asta și că îmi dau tot interesul să fiu mai bună, să corectez ce e rău și să păstrez ce e bine. Sunt mândră de noi! Și pentru ultima oară —-IUBIREEEEE, TE IUBESC ÎN !#%@ MEA!!!”, a scris Adda într-un mesaj publicat pe contul său de Facebook.