Soția lui Cornel Ilie este însărcinată. Când va naște

Dan Suta   
în Stiri mondene
09/05/2019, 17:54
Soția lui Cornel Ilie este însărcinată. Când va naște GALERIE FOTO
Cornel Ilie va deveni tată de băiat. Foto: ea.md

Cornel Ilie este în culmea fericirii! Solistul trupei Vunk a aflat că va deveni tătic. Soția lui, Eliza, este însărcinată în luna a șaptea și, teoretic, va naște în luna iulie sau august. Cornel este atât de bucuros încât le-a împărtășit fanilor nu doar vestea că va fi tată, ci și care este sexul bebelușului. Unul din marile sale vise devine realitate.

Soția lui Cornel Ilie va naște în jurul datei de 1 august

Cornel Ilie le-a spus fanilor că va fi tată de băiat. Eliza Ilie anunțase că este gravidă în februarie, pe Instagram. ”Băieţel pregătim. Am intrat în a 7-a lună. În jur de 1 August naşte mămica”, a declarat Cornel Ilie pentru viva.ro. Nu este primul copil al cuplului Ilie. Cornel și Eliza s-au căsătorit în anul 2015.

Cei doi mai au o fetiță, Zara, care are patru anișori. Artistul cunoscut pentru hit-ul ”Vreau o țară ca afară”, care a devenit una dintre melodii-manifest în timpul protestelor #rezist, este extrem de încântat că, după ce a devenit tată de fată, acum va avea și un băiețel, visul oricărui bărbat.

Cornel Ilie are o fetiță de 4 anișori. Sursa foto: Instagram Cornel Ilie

Cornel Ilie și succesele trupei Vunk

„De trei ani timpul trece ca pe un ceas de jucărie, e colorat, stă pe loc, orice desen este viu, iar soarele şi luna sunt doar două bomboane uriaşe. Să faci lumea bine şi bine lumii, tati! La mulţi ani, Zara!”, scria Cornel Ilie pentru fiica lui la aniversarea de trei anișori.

Printre cele mai de succes melodii ale trupei Vunk, care până în anul 2009 a avut numele Vank, se numără ”Numai la doi”, ”Pleacă”, ”Nopțile trec, doar visele rămân”, ”Stai lângă mine”, ”Lacrimi de coniac” sau ”Scapă-mă de ea”. Trupa Vunk s-a lansat în anul 1994, iar primul concert s-a ținut la Teatrul Ion Creangă din București.

În anul 2018, trupa a ținut concertul rock simfonic CameleOM, iar acest spectacol a fost primul pe care membrii trupei l-au susținut la Arenele Romane în toată cariera lor.

 

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×