Problemele de sănătate cu care se confruntă Sorina Pintea s-au agravat în cele trei zile petrecute în Arestul Central al Capitalei. Potrivit unor surse judiciare citate de Antena 3, fostul ministru al Sănătății va merge, cel mai probabil, la Spitalul Sfânta Maria, unde a și solicitat zilele trecute să fie transferată pentru investigații amănunțite.
UPDATE: În cele din urmă, potrivit Realitatea Plus, Sorina Pintea a fost transportată la Policlinica Ministerului de Interne, pentru un consult neurologic. După ce a fost consultată la policlinica MAI timp de o oră și jumătate, ea a revenit în arest.
Sorina Pintea, transportată din nou la spital. Susține că are partea stângă amorțită și nu poate mânca
În cererea adresate conducerii unității de detenție în care este încarcerată pentru o perioadă de 30 de zile, fostul manager al Spitalului Județean de Urgență Baia Mare acuză simptome precum amorțirea părții stângi a feței, dar și lipsa poftei de mâncare.
Aceleași argumente au fost invocate și la începutul acestei săptămâni, când Pintea a fost scoasă din arest și transportată de urgență la unitatea medicală din Capitală.
„Medicul din cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă nr. 1 a recomandat ca o persoană privată de libertate, în baza unui mandat de arestare preventivă, să fie internată într-un spital din București, din rețeaua publică, pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
Pe parcursul internării, paza va fi asigurată de Serviciul Independent de Reținere și Arestare Preventivă”, se arată în comunicatul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă.
Sorina Pintea suferă de o boală autoimună gravă
Reținută pentru 30 de zile într-un dosar ce vizează săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată, Sorina Pintea a dezvăluit la începutul lunii februarie, printr-un mesaj publicat pe rețelele de socializare, că suferă de o boală autoimună gravă, pentru care urmează un tratament cu imunoglobuline și cortizon.
„În ultima parte a mandatului am început să mă simt din ce în ce mai rău, dar am crezut că această stare se datorează oboselii. În data de 5 noiembrie 2019 am primit un diagnostic de boală gravă autoimună, urmând imediat tratamentul specific, printre care și cel cu imunoglobuline. Era greu sa explic de ce!
Astăzi (n.r. 9 februarie) am primit veşti foarte bune. Analizele mele sunt perfecte si am considerat ca e momentul să explic. Dermatomiozită! Din fericire diagnosticată în primele 4 luni, fără afectare musculară!
În momentul de față boala este în remisie, efectele tratamentului cu cortizon încă sunt vizibile, dar am considerat că este de datoria mea să aduc explicații pentru dispariția din spațiul public”, scria fostul ministru al Sănătății la acea vreme. Perioada petrecută în arest pare să-i fi agravat, însă, starea de sănătate, fiind pentru a doua oară în această săptămână când părăsește unitatea de detenție pentru a merge la spital.