Sinucidere la Sibiu. Un student depresiv şi-a pus capăt zilelor

Un tânăr de doar 21 de ani și-a pus capăt zilelor săptămâna trecută, nemaiputând suporta depresia în care intrase de mai multă vreme. Alex era student la Universitatea din Sibiu, avea visuri mărețe și toată viața înainte pentru a le duce la îndeplinire, însă boala de care suferea, din ce în ce mai frecventă la nivelul întregii lumi, l-a împins să comită gestul necugetat.

Rudele tânărului, îndurerați după moartea acestuia

Înmărmuriți de durere, rudele  băiatului își reproșează că nu l-au putut ajuta să-și învingă boala de care suferea, chiar dacă acesta nu ezita să le vorbească deschis despre momentele dificile prin care trecea. Nimeni nu bănuia, însă, tragedia care avea să se petreacă. Vestea tristă a fost împărtășită de una dintre profesoarele lui Alex, care, odată cu acest cumplit eveniment, trage un semnal de alarmă pe rețelele de socialziare.

Într-un mesaj postat pe contul său de Facebook, aceasta ne avertizează că, în goana cotidiană, avem tendința de a ignora problemele celor dragi, fără să bănuim măcar consecințele grave pe care le-ar putea avea o astfel de atitudine. „Să nu ne pierdem. Pe noi. Pe alții”, este îndemnul fostei profesoare  a tânărului de 21 de ani care și-a pus capăt zilelor din cauza depresiei.

Mesajul postat de profesoara lui Alex

„Ne-a părăsit, din propria-i voință, prea repede, și într-un mod prea dureros, Studentul nostru Alex. Vestea morții lui m-a zguduit într-atât, încât și-a aruncat umbră asupra a tot ceea ce înseamnă viitor apropiat. La cel îndepărtat nu mai îndrăznesc de mult să mă gândesc. Nu am avut privilegiul de a-l cunoaște pe Alex de mult, dar atât cât mi-a fost dat să văd, am înțeles câtă inteligență și sensibilitate se ascundea în spatele acelor ochi triști, etern în căutarea a ceva ce nu a putut găși în lumea această. L-am avut alături săptămâna trecută pentru ultima dată, în cadrul colocviului Lucian Blaga, unde s-a remarcat printr-o întrebare pusă cu mult tact si sensibilitate estetică. Poate cei ce știu să pună întrebări sunt condamnați să nu afle niciodată răspunsuri. Cel puțin nu unele cu care să poată, sau să vrea, să trăiască.

Mă întreb, că un ecou al paginilor finale din unul din romanele lui Jeffrey Eugenides, ce lume am creat, în care tinerii văd că unic drum în viață abandonarea viețîi însăși? Ce lume am creat în care un tânăr nu mai vede decât funia, gazul de eșapament, podul de pe care se poate sări, sau lama ținută la venele în care pulsează, în van, viață? Ce lume am creat în care vorbim zilnic despre umanism dar ne-am pierdut umanitatea?Tot ce rămâne sunt vidul, durerea, și acel sfâșietor și absurd ‘de ce?’. Dar, așa cum am spus, uneori a pune întrebări e una dintre cele mai periculoase întreprinderi în care ne putem lansa.

Le-am vorbit astăzi Studenților despre suferințele psihice, despre suicid, despre depresie, despre trauma, despre propriile mele experiențe cu aceste umbre, despre cele ale Părinților mei. Le-am vorbit despre umanitate, și despre stigmatizarea suferinzilor, și despre indiferență cu care trecem unii pe lângă alțîi zilnic. Și i-am îndemnat să fie, să fim, mai buni unii cu alții. Să întrebăm pe cei de lângă noi dacă sunt bine, și să insistăm și să ii întrebăm din nou, și din nou, să ne pese. Să ne luptăm cu dezumanizarea care s-a lăsat că o cortina neagră peste tot ce facem în ultima vreme. Să nu ne pierdem. Pe noi. Pe alții.  Rămâi cu bine, Alex”, este mesajul postat de profesoară Ana Blanca Ciocoi Pop, pe contul său de Facebook.