Sfântul Andrei este marea sărbătoare creștină prăznuită de credincioșii ortodocși, romano-catolici, luterani şi anglicani în fiecare an pe 30 noiembrie. În țara noastră în jur de 726.000 de persoane, 349.000 de femei și 377.000 de bărbați (aproximații date de rata nașterilor și a mortalității, în modificare permanentă) își sărbătoresc onomastica de ziua Sfântului Apostol Andrei (să nu uităm că este considerat ocrotitorul României), potrivit statisticilor furnizate de Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administrației și Internelor (MAI).
Tradiția populară a umplut noaptea Sfântului Apostol Andrei (29 spre 30 noiembrie) de obiceiuri și superstiţii de sorginte precreştină, legate de apariţia strigoilor, de farmece şi de ghicirea ursitului, dar şi de protejarea oamenilor, a locuinţelor şi a animalelor. În noaptea de Sfântul Andrei, hotarul dintre „cele văzute şi cele nevăzute”, dintre real și fantastic dispare, și face loc practicilor ezoterice de prospectare a viitorului. Pe scurt, un fel de Halloween românesc. Apropo, știați că Halloween este de origine celtică? Dar despre asta altă dată, să revenim la Sfântul Andrei…
Sfântul Andrei: interdicții de… Halloweenul românesc!
În popor, ziua Sfântului Andrei este supranumită și Ziua Lupului. Legendele spun că lupii capătă puteri neobişnuite și coboară din munte în noaptea dintre 29 și 30 noiembrie în haite de câte 12, care se destramă abia de Bobotează (6 ianuarie). Pe lângă fiare, o mulțime de strigoi, vârcolaci şi suflete rătăcite umblă peste tot. Așa că nu ieșiți din casă după lăsarea serii pe 29 până înaintea zorilor lui 30, ca să nu vă întâlniți nici cu lupii (nici nu le pomeniți numele de-a lungul întregii zile a Sfântului Andrei ca să nu dați nas în bot cu ei nici anul următor!), nici ci vreun mort viu!
Interdicții din bătrâni
Se spune în tradiția populară că de ziua Sfântului Andrei
- nu trebuie să munciți nimic;
- nu faceți curățenie, nici ăn casă, nici în curte, nici la animale (care aveți așa ceva);
- nu dați cu aspiratorul;
- nu ștergeți praful;
- nu spălați geamurile;
- nu spălați rufe;
- nu duceți gunoiul afară;
- nu vă pieptănați;
- nu coaseți;
- nu toarceți;
- nu dați bani cu împrumut;
- nu dați de pomană.
Obligații din bătrâni
Totodată nu uitați
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
- să țineți candela aprinsă în casă din seara de 29 până la miezul nopții următoare, de 30 spre 31 noiembrie, ca să alungați spiritele rele;
- să țineți post negru pe 29 noiembrie pentru ca toate dorințele să vi se împlinească;
- să ungeți geamurile şi uşile de la casă (şi de la grajduri, care aveți așa ceva) cu usturoi pentru a vă feri de strigoi;
- să faceți cruce cu usturoi pe mâini celor mici şi să le dați mâncare cu usturoi, pentru a-i apăra de morții vii care bântuie de Sfântul Andrei;
- să vă ungeți și dumneavoastră cu usturoi pe frunte, pe piept, pe spate și pe la încheieturi, tot ca protecție împotriva strigoilor;
- să împrăștiați în curte firimituri de pâine, pentru ca duhurile rele să nu mai caute să intre în casă după mâncare;
- să țineți toate recipientele din casă, de la pahare și căni la cratițe și oale cu gura în jos în noaptea dinspre 29 spre 30, tot ca să nu aibă duhurile rele din ce să bea și să mănânce și să vă lase astfel în pace;
- să aruncați cenușa caldă din sobe (cine mai are sobe) pentru ca spiritele rele ale morților care nu-și găsesc odihna să nu intre în casă;
- să puneți grâu la încolţit pentru a afla cum va fi anul care urmează, câtă bună-stare va fi în casă şi în familie.
Acestea fiind spuse, nu ne rămâne de cât să vă urăm „La mulți ani!” celor care vă numiți Andreea sau Andrei (plus derivatele lor) și să vă mai amintim un singur obicei strămoșesc: de Sfântul Andrei este dezlegare la pește a Postului Crăciunului (știți ce aveți și ce nu aveți voie în Postul Crăciunului?), așa că mâncați pește cu cât mai mult… usturoi! Strigoii știu de ce!