Celebrul serial „Lost” ar putea să reapară pe ecrane. La 9 ani distanță de la ultimul episod producătorii au recunoscut că sunt interesați să reia seria celebră în toată lumea. Cea care a făcut dezvăluirea a fost chiar cea care conduce acum ABC, postul care a produs respectivul serial. Vorbind la o conferință a Asociației Criticilor de Televiziune, șefa canalului ABC, Karey Burke, a recunoscut că visează la o revenire a serialului și ar fi foarte „interesată” de reluarea acestuia.
Întrebată dacă Lost se va întoarce vreodată pe micile ecrane, șefa de programe a dat un indiciu. „Aș vrea foarte mult, este o revedere pe care aș fi interesată s-o văd”, a comentat șefa postului ABC. Cu toate acestea, Karey a clarificat mai târziu că nu există planuri curente pentru a relua filmările la „Lost” și că nici măcar nu a vorbit cu scenaristul J.J. Abrams despre așa ceva.
Serialul Lost ar putea fi continuat de producători la 9 ani distanță de ultimul episod!
La 9 ani de la ultimul episod difuzat, producătorii serialului „Lost” se gândesc să reia filmările. „Este efectiv ceea ce visez când mă duc la culcare noaptea.”, a detaliat Karey Burke în discuția cu un reporter. „De multe ori mi se pune întrebarea ce film de succes aș vrea să reiau și de multe ori răspunsul meu este Lost. Dar, deocamdată nu am nimic de raportat. Poate vreodată o să fie cazul, dar acum nu.”, a spus cea de care depinde soarta serialului „Lost”.
Și fanii ar putea fi, de asemenea, dezamăgiți să afle că unii dintre creatori lui Lost, Carlton Cuse și Damon Lindelof, au dezvăluit că nu au intenția de a relua filmările la serial. „Damon și cu mine suntem destul de huliți pentru faptul că nu avem intenția de a reveni cu serialul ‘Lost’. Știu că există o mulțime de seriale care au fost reluate în ultimul timp, dar noi nu intenționăm acest lucru. Sper că atunci când se întâmplă acest lucru, oricine o face, să nu ia personajele de la originalul Lost și să le pună în noua serie.”, a spus scenaristul Carlton Cuse.
„Lost” a fost primul serial dramatic de mare succes care a prins în România
Serialul Lost a debutat în septembrie 2004, iar al șaselea și ultimul sezon a fost difuzat în mai 2010. Serialul a avut în total 121 de episoade. Încă din primul sezon, Lost a atras atenția criticilor, și în 2005, la Premiile Emmy, a câștigat premiul pentru „Cel mai bun serial dramatic”. J. J. Abrams a primit premiul pentru Cel mai bun regizor. De asemenea, Terry O’Quinn și Naveen Andrews au fost nominalizați pentru „Cel mai bun actor într-un rol secundar”. Abia în 2008, Terry O’Quinn avea să câștige acest premiu.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17