Ministerul Justiției a lansat luni, 2 decembrie, procedura de selecție pentru principalele funcții din marile parchete. Este vorba despre Parchetul General, DNA și DIICOT. În acest moment, conducerea acestor trei instituții este asigurată de interimari. Actualul ministru al Justiției, Cătălin Predoiu, susține că din cauza acestor interimate a scăzut ritmul de combatere al infracțiunilor grave.
Se caută procurori-șefi pentru Parchetul General, DNA și DIICOT
Printr-o scrisoare adresată procurorului general interimar, ministrul a transmis un avertisment procurorilor în care cere combaterea eficientă a traficului de persoane, de droguri, a altor forme de criminalitate organizată, precum și a infracțiunilor silvice.
„Știu că o altă cauză a acestor tendințe este starea de provizorat și interimat la vârful Ministerului Public. De aceea, imediat după preluarea mandatului, am început să lucrăm la procedura de selecție a procurorilor de rang înalt, pentru a fi înaintate CSM, pentru aviz, și președintelui României, pentru o eventuală numire. Pe data de 2 decembrie, Ministerul Justiției va lansa această procedură de selecție în primă fază pentru funcția de procuror general, procuror șef DNA și procuror șef DIICOT”, a anunțat Cătălin Predoiu, în cadrul unei conferințe de presă.
Ministrul Justiției a mai precizat în cadrul aceleiași conferințe că, la scurt timp, va lansa procedura și pentru celelalte funcții de conducere pentru care ministerul Justiției formulează propuneri.
Cine sunt interimarii la principalele parchete
Astfel, Bogdan Licu este procuror-șef interimar la conducerea Parchetul General din aprilie, după ce Augustin Lazăr s-a pensionat. Licu a mai ocupat această funcție după ce Tiberiu Nițu a fost demis. Atunci el a solicitat redeschiderea anchetei în Dosarul Revoluției, care este și acum în plină desfășurare.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
La DNA procuror-șef interimar este Călin Nistor. Acesta a ajuns la conducerea parchetului anti-corupție la începutul anului, după ce Anca Jurma a renunțat la prelungirea interimatului. Ultimul procuror-șef full al DNA a fost Laura Codruța Kovesi.
Nu în ultimul rând Giorgiana Hosu a fost numită procuror-șef interimar la DIICOT la începutul lunii octombrie, după ce procurorul-şef Felix Bănilă a decis să-şi depună demisia de onoare, după ce preşedintele Iohannis i-a reproşat modul în care DIICOT desfăşoară ancheta în cazul crimelor de la Caracal.