Se dau bani de la stat, iar principalii beneficiari sunt apicultorii care ar urma să primească sume importante în următorii trei ani.
Se dau bani de la stat
Apicultorii pot primi bani de la stat, după ce Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a pus în dezbatere publică unui proiect de Hotărâre. Astfel, aceștia ar urma să primească în următorii trei ani 150,62 milioane lei prin Programul naţional apicol pentru perioada 2020-2022.
”Valoarea sprijinului financiar alocat din bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru Programul naţional apicol pentru perioada 2020 – 2022 este de 150,62 milioane lei, din care suma de 75,314 milioane lei reprezintă contribuţia Uniunii Europene la programele apicole naţionale”, se arată în proiectul de Hotărâre privind aprobarea Programului naţional apicol pentru perioada 2020 – 2022.
”Potrivit prevederilor Deciziei Comisiei Europene nr. 974 din 12 iunie 2019 de aprobare a programelor naţionale de îmbunătăţire a producţiei şi comercializării produselor apicole prezentate de statele membre în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului, se distribuită astfel: pentru anul 2020 – 50,21 milioane lei; pentru anul 2021 – 50,23 milioane lei; pentru anul 2022 – 50,186 milioane lei”, scrie news.ro.
Termenul-limită de depunere a cererii de plată este 1 august
Comisia Europeană participă la finanţarea acţiunilor din Program cu 50% din cheltuielile efectuate de România pentru fiecare acţiune accesată, excluzând TVA. Plăţile se fac în lei, la ultimul curs de schimb stabilit de Banca Centrală Europeană (BCE) înainte de data de 1 ianuarie a anului în cursul căruia este luată decizia de acordare a ajutoarelor.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Ia-ți prima de meci de la MaxBet! Bonus de bun venit 3 în 1: 1000 lei sport + 444 rotiri gratuite + 50 lei la loterii
”Scopul Programului naţional apicol pentru perioada 2020 – 2022 este de îmbunătăţire a producţiei şi comercializării produselor apicole prin acordarea apicultorilor de sprijin financiar pentru decontarea analizelor fizico – chimice care să ateste calitatea mierii”, se mai arată în nota de fundamentare a proiectului.
”Un alt scop este achiziţionarea de medicamente pentru tratarea varoozei şi nosemozei, cutii în vederea reformării cutiilor uzate în urma deplasării acestora în pastoral, colectoare de polen, colectoare de propolis, uscător de polen, încălzitor miere, topitor de ceară, maturator, combinezon apicol, mănuşi de protecţie și altele”, se scrie în proiectul de Hotărâre.
Beneficiarii Programului sunt apicultori, persoane fizice şi juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, dar şi formele asociative apicole legal constituite, numai pentru acţiunea de asistenţă tehnică pentru apicultori şi organizaţiile de apicultori. Printre beneficiarii Programului se pot număra şi apicultori din categoria întreprinderilor mici şi mijlocii.
Termenul-limită de depunere a cererii de plată şi a documentelor care o însoţesc este data de 1 august a fiecărui an. În data de 13 martie 2019 a fost notificat la Comisia Europeană Programul Naţional Apicol pentru perioada 2020 – 2022 în vederea analizării şi aprobării acestuia prin Decizie.