Scandal pe un grup de WhatsApp între părinții unor elevi din Craiova. aproape că e ireal, dar, din păcate, discuția este una cât se poate de adevărată. Părinţii unor elevi de clasa a IV-a s-au încins serios pe grupul de discuții al clasei după ce copiii au dat o lucrare de control la matematică. Oamenii s-au certat zdravăn și totul a culminat cu excluderea din grup a unui tătic. Acesta nu era de acord cu rezultatul obţinut de ceilalți părinţi cu ajutorul caculatorului și încerca de zor să le spună formula de calcul.
Scandal pe un grup de WhatsApp între părinții unor elevi din Craiova
Fără să accepte și propunerea tăticului care le explică și faptul că de meserie este inginer, dar nici rezultatul doamnei învăţătoare care, de altfel, îi şi depunctase pe copii, părinții s-au întrecut în rezolvări care mai de care. Unii au apelat la calculatorul de pe telefon pentru a fi siguri că rezultatul lor este cel bun, în timp ce alții s-au mulțumit să spună că exerciţiul este „ambiguu”. au existat și părinți care au ajuns la concluzia că problema are două răspunsuri corecte: şi al lor, şi al doamnei învăţătoare.
În tot acest timp, singur, tăticul inginer le explica unde anume greșeau și de ce dascălul avea dreptate. Nimeni, însă, nu a acceptat, iar când omul a insistat şi a vrut să le spună din nou că ei sunt cei care greşesc, a fost dat afară de pe grupul de whatsapp al clasei. Vă oferim acum întreaga discuție purtată între părinți și publicată de jurnalista Ramona Săseanu din Craiova cu mențiunea că nu am schimbat nici măcar un cuvânt, în timp ce ortografia și modul de scriere aparțin autorilor.
„Cum se calculează 2+2×2-2×2=?“
„Mama 4: Exerciţiul de de la lucrare cum vi se pare? 2+2×2-2×2=?
Mama 5: E banal.
Mama 4: Mie mi se pare ambiguu pentru un copil.
Mama 1: 12 e raspunsul.
Mama 4: Ce v-am spus? Greşit. Aşa mi-a dat şi mie.
Mama 1: Cum să fie greşit doamnă? Am calculator la telefon 2+2=4 apoi înmulţeşti cu 2=8 minus 2=6 ori 2 egal 12.
Tata 2 (soţul Mamei 1): Chiar acuma e la calculator şi face.
Mama 4: Răspunsul la şcoală corectat cu roşu e 2.
Mama 1: Poate a mâncat doamna un 1.
Tata 5: Raspunsul e 2. Este vorba de ordinea operaţiilor.
Tata 2: Alo domnu’ medic ce operaţi? Nu auziţi că nevastă mea e cu calculatorul de pe telefon în faţă!
Tata 5: Am facut muulta matematică, sunt inginer.
Mama 1: Ce inginer vă cred că sînteţi inginer dar aşa inginer? face-ţi cu calculatorul.
Mama 4: Eu v-am zis că ambigiu. So dacă e ambiguu e normal sa se depunctezeee?
Mama 1: Nu e normal. cât ia depuntat?
Mama 4: 0,5 puncte.
Mama 1: Nu e normal ar trebui să vorbim cu ea.
Tata 5: Doamnelor, nu mai daţi egal după fiecare operaţie! Scrieţi ca acolo.
Tata 2: Iar operaţii nene? Nu auzi ca nevastămea e cu calculatoru de la telefon în mana dreapta?
Tata 5: Sa schimbe mâna…
Eu: Foarte bun acest grup. La obiect.
Mama 1: Mie nu mi sar părea normal să scadă la gemeni mei 0,5 punte pentru ceva ce calculatoru zice ca nu e aţa. O sa iau si eu lucrarea la ai mei să văd.
Peste o ora:
Mama 1: Amandoi a avut rezultat 2 şi a zis că e corect. E bine şi ca ei că mia explicat cum se face.
Mama 4: E 2???
Mama 1: E si 2 dar e si 4 cum zice calculatorul. Eu maş duce la şcoala în locul dvs. săi spun doamnei. Cred că e bun răspuns şi 12 nu e normal sa depunteze.
Mama 4: Eu v-am zis că e ambiguu.
Tata 5: Doamneeeee Feresteeee, mai fetelor, de cate ori sa va spun ca…
Tata 5 typing.
Mama 1 removed Tata 5.
Mama 1: Am zis că nu mai scot părinţi dar ăsta era prea prost.
Mama 4: Inginer…”.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet