Referendumul a adus un mare scandal în rândul doritorilor de alcool. Cei care se gândeau că odată cu weekend-ul vor avea parte și de o discuție lejeră cu prietenii la un pahar sau o petrecere în toată regula, dat fiind faptul că este weekend, au fost cei care au bifat eșecul. Un schimb de replici controversat s-a arătat la un magazin din lanțul celui mai cunoscut market al bucureștenilor, Mega Image.
Legea spune clar că în zilele în care se votează, comercializarea de alcool este interzisă. Acesta este și un chin pentru angajații magazinelor, din cauza faptului că trebuie să elibereze rafturile cu alcool, pentru a nu fi nevoiți să respingă marfa la casă. Unii internauți au luat în derâdere această interzicere, numind-o în glumă chiar o încălcare a drepturilor universale ale omului.
Referendumul a iscat un scandal chiar în Mega
Un bătrân a venit cu o intenție, de altfel obișnuită, de a-și cumpăra ceva alcool de la un market din București, iar de aici a început răscoala împotriva referendumului și a legii care interzice orice băuturi alcoolice în ziua de vot. Mi vehement, bătrânul, la auzirea veștii că votul se întinde pe două zile.
-
Incident la referendumul pentru familie: vot multiplu, în Dolj
Citește pe același subiect:- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Antonia îți aduce 777 rotiri gratuite la Betano! Garantat, fără depunere
„La casă: Nu vindem alcool, că azi se votează.
Reacția publicului: ‘Ați ai dracu cu votarea voastră! Să se ducă să voteze la el în Teleorman acolo.
Casiera: Veniți după nouă seara.
Tataie: Vin mâine. Cine dracu mai iese după nouă?
Casiera: Și mâine se votează.
Tataie: ȘI MÂINE???
Urlete, înjurături la coadă. Două zile? Fir-ați ai dracu cu votarea voastră!”, a relatat conversația un om aflat în același supermarket.
Internauții au interpretat într-un mod amuzant discuția, făcând referire la evenimentul început azi pentru coaliția familiei tradiționale. „Totul pân’ la băutură! Au dreptate oamenii, cum să fie familii tradiționale fără trăscău?! Mai ales sâmbătă și duminică”, „Cum votare pe sec?!”, „Ei, asta da abuz si incalcarea drepturilor universale ale omului!”, au fost câteva din comentariile postării.