Un nou raid aerian american a avut loc sâmbătă dimineața la nord de Bagdad, la doar o zi după uciderea generalului iranian Qassem Soleimani. De data aceasta, potrivit televiziunii de stat, ținta atacului a fost un comandant al milițiilor Hashd al-Shaabi, a cărui identitate a rămas, însă, nedezvăluită.
SUA continuă atacurile
Potrivit unei surse din cadrul armatei irakiene, citată de Reuters, cel puţin şase persoane au fost ucise, iar alte trei s-au ales cu răni grave în urma operațiunii desfășurate în apropierea zonei Taji de la nord de Bagdad. Atacul aerian a vizat Forțele Populare de Mobilizare din Irak, sprijinite de Iran.
Sursa citată precizează că două dintre cele trei vehicule care făceau parte dintr-un convoi al milițiilor au fost găsite arse, iar în interiorul lor se aflau șase cadavre incendiate. Raidul aerian a avut loc la ora locală 1:12 am, a adăugat aceasta.
În ciuda acuzațiilor, SUA nu recunoaște atacul de la nord de Bagdad
Televiziunea irakiană de stat, citată de AFP, anunță că SUA este autorul atacului american, în vreme ce CNN neagă aceste acuzații și precizează că nu se știe deocamdată cine a întreprins raidul aerian de la nord de Bagdad.
Forțele Populare de Mobilizare, miliție proiraniană, au recunoscut că un convoi al lor a fost vizat de un atac aerian, dar susțin că era un convoi al unităților medicale ale miliției. Atacul a avut loc lângă stadionul Taji din Bagdad.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Doliu național în Iran după moartea generalului Qassem Soleimani
Autoritățile iraniene au decretat trei zile de doliu național după moartea generalului Qassem Soleimani, ucis în urma unui raid al trupelor americane la Bagdad, din ordinul președintelui Donald Trump. Acesta era comandantul unității paramilitare de elită a Gărzilor Revoluţionare Iraniene, specializată în operaţiuni externe clandestine. De asemenea,, Teheranul le declară război „criminalilor care şi-au murdărit mâinile cu sângele lui”.
„Martiriul este recompensa pentru munca sa continuă în toţi aceşti ani (…). Cu voia lui Dumnezeu, opera şi drumul lui nu se vor opri aici şi o răzbunare implacabilă îi aşteaptă pe criminalii care şi-au murdărit mâinile cu sângele lui şi cu cel al altor martiri”, a transmis Ayatollahul Ali Khamenei, printr-un mesaj publicat pe contul său de Twitter.