S-au împlinit 14 ani de la moartea lui Teo Peter. Adrian Ordean, îndurerat!

Ieri, 3 decembrie, s-au împlinit 14 ani de la moarte artistului Teo Peter. Moartea artistului a luat prin surprindere pe toată lumea. Teo Peter avea să sfârșească într-un tragic accident, iar Adrian Ordean urma să aibă „cel mai nenorocit apel” din viața sa.

Teofil Peter a fost unul dintre cei mai îndrăgiți artiști din România și unul din fondatori formației Compact. Prietenul și partenerul de scenă, Adrian Ordean, a fost primul care a aflat tragica veste. Polițiștii l-au sunat și l-au înștiințat că prietenul său a pierit într-un accident rutier.  Un american, pușcaș marin, Christopher VanGoethem, l-a spulberat cu autoturismul său de teren, care a intrat în taxiul în care se afla Teo. Muzicianul a murit pe loc.

14 ani de la moartea lui Teo Peter

„Am fost primul care a aflat, am fost sunat de ofițeri. Nu știam ce să fac. La Poliție, într-o pungă, erau câteva obiecte – cheile de la casă, mașină, portmoneul și niște bani. Cam asta a fost tot ce mai rămăsese, tot ce mai aduce aminte de el”,a declarat pentru Libertatea, Adrian Ordean, prietenul și colegul său de trupă.

La patru ani de la moartea artistului, Adrian Ordean  avea amintiri macabre despre ziua care i-a adus sfârșitul prietenului său. Acesta a fost sunat de poliție, informat despre pierderea colegului său și chemat să „ia ce-a mai rămas, într-o pungă”.

„Unul dintre cele mai nenorocite apeluri din viața mea l-am primit în dimineața zilei de 4 decembrie 2004, pe la 5 sau 6. Am răspuns deranjat. «Sunt cutare, de la Udriște (Secția accidente – Brigada Rutieră București – n.r.). Colegul dumneavoastră de trupă Teo Peter a fost implicat într-un accident rutier. Din păcate, a decedat». Am crezut că-i o glumă, dar ofițerul a insistat să ajung la Udriște. După ce am semnat niște chestii pe acolo, am ieșit în curte și apoi m-am îndreptat spre mașina. Asta a fost tot?! Nu știam ce să fac. Eram primul care aflase. Am plecat spre casă năucit și confuz, revoltat și resemnat în același timp, parcă timpul se oprise, parcă nu era real”.