S-a dat liber la impozitarea pensiilor speciale. Este anunțată revolta magistraților

S-a dat liber la impozitarea pensiilor speciale. Este anunțată revolta magistraților
Magistrații se pregătesc de revoltă, după ce Camera Deputaților a dat undă verde impozitării pensiilor speciale. Sursa foto: g4media.ro

Guvernul Orban se pregătește să pună în practică măsurile promise în momentul instalării la Palatul Victoria, iar printre acestea se numără și impozitarea pensiilor speciale. De altfel, un prim pas a fost făcut deja, întrucât inițiativa legislativă a primit undă verde în Comisia de Muncă de la Camera Deputaților.

Camera Deputaților a dat liber la impozitarea pensiilor speciale

Mai concret, deputații au decis ca pensiile ce depășesc pragul de 10.000 de lei să fie impozitate. Această situație ar putea stârni reacții negative din partea magistraților, consideră fostul șef al CCR, Augustin Zegrean, care avertizează că nu este exclus să avem parte și de o revoltă în viitorul apropiat.

Nu pot să spun cât de constituțională ar fi, nu știu ce vor să facă. Nu asta e marea problemă. Cel puțin pentru judecători nu e o pensie specială, ci pensie de serviciu. Dacă se aplică un impozit covârșitor nu are sens să le mai dea o pensie de serviciu.

Sigur că magistrații vor fi nemulțumiți. Există o asociație mondială care luptă pentru pensiile acestea. Meseria de magistrat e frustrantă, când s-au tabilit pensiile, nu se știa că sunt nesimțite? Nu poți calcula așa, cine cât câștigă. Trebuie văzut cât a făcut fiecare”, a declarat Zegrean.

Klaus Iohannis cere abrogarea recursului compensatoriu

Nu este singura măsură controversată pe care actualul Guvern are de gând să o anuleze în viitorul apropiat. Recursul compensatoriu, lege îndelung contestată de opinia publică, întrucât a permis eliberarea din închisoare a unui număr uriaș de infractori condamnați pentru acte de violență, ar putea fi abrogată.

Mai mult decât atât, Ludovic Orban este gata să își angajeze răspunderea pentru această inițiativă, decizie ce poate fi contestată, însă, de opoziție prin moțiune de cenzură. Totuși, premierul are parte de susținerea lui Klaus Iohannis, șeful statului trasând Guvernului directive clare în sensul revocării legilor controversate adoptate de Cabinetul Dancilă.

Toate vor fi rezolvate la momentul oportun, dar acum, în primă fază, am avut rugămintea și cred că rezolvăm cel mai urgent, bugetul pentru 2020, după aceea ne gândim și la celelalte chestiuni care sunt foarte importante”, a declarat președintele la capătul întâlnirii cu membrii Guvernului PNL.

Recursul compensatoriu ar putea produce efecte și după abrogare

Chiar dacă liberalii promit că în termen de cel mult o săptămână vor veni în Parlament cu un pachet de măsuri care să anuleze legile adoptate de fostul Guvern, specialiștii le dau o veste proastă, mai ales în privința recursului compensatoriu. Aceștia susțin că respectivul act normativ va continua să producă efecte semnificative și după anulare, permițând deținților să scape mai repede din închisoare.

Din pachetul legislativ asumat de guvernanți vor lipsi, însă, modificările ce vizează controversata secție de investigare a infracțiunilor din Justiție, întrucât Ministerul Justiției așteaptă punctul de vedere al tuturor magistraților. În plus, pensionarea anticipată a magistraților după doar 20 de ani de activitate ar putea suferi o nouă amânare.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×